România intră în spațiul Schengen? Premierul Marcel Ciolacu a anunțat vineri seară, pe data de 10 noiembrie. Liderii social-democrați din Europa au aprobat o rezoluție în care se menționează sprijinul pentru aderarea imediată a țării noastre la spațiul de liberă circulație.
Social-democrații doresc ca România să adere la spațiul Schengen
Potrivit oficialului, „liderii social-democraţi din toată Europa au aprobat astăzi o rezoluţie în care este menţionat şi sprijinul pentru aderarea imediată a României la spaţiul Schengen. Familia social-democraţilor europeni a fost cea mai fermă şi puternică susţinătoare a României la nivel european.”
Șeful Executivului a adăugat că va încerca să îi convingă pe cei care se opun în prezent aderării României la spațiul Schengen. A făcut referire la Olanda și Austria.
„Mi-aş fi dorit ca toate celelalte familii politice să sprijine la fel România, însă, din păcate, actualul Guvern din Olanda şi cel de dreapta din Austria au blocat aderarea ţării noastre la spaţiul Schengen. Nu este prea târziu să îşi schimbe opinia şi voi face tot ce îmi va sta în putinţă pentru a-i convinge de dreptul României de a fi în zona de liberă circulaţie”, a scris acesta pe Facebook.
Rezoluția cere finalizarea aderării României și Bulgariei
Conform textului rezoluției, făcut public de către PSD, pentru protejarea şi consolidarea Acordului Schengen, una dintre cele mai mari realizări ale Uniunii Europene, se solicită ca României şi Bulgariei să li se permită imediat intrarea în Spaţiul Schengen. Ambele ţări întrunesc toate criteriile.
În rezoluție se mai arată că „PES sprijină de asemenea o modernizarea rapidă a aplicării pentru viza Schengen pentru a aprofunda relaţiile UE cu Islanda, Norvegia, Liechtenstein şi Elveţia şi a simplifica călătoriile pentru afaceri şi turism”.
Se propune, așadar, finalizarea, fără alte întârzieri, a includerii complete a României şi Bulgariei în Spaţiul Schengen.
Argumente în favoarea aderării României la spațiul Schengen
Eurodeputatul Victor Negrescu a luat inițiativa de a trimite o scrisoare cancelarului austriac Karl Nehammer. Acesta prezintă argumente tehnice solide pentru aderarea României la spațiul Schengen.
Această mișcare vine într-un moment crucial, cu discuții viitoare programate la Consiliul Justiție și Afaceri Interne la începutul lunii decembrie. Totul după un an după ce Austria s-a opus intrării României și Bulgariei în acest spațiu european de liberă circulație.
Negrescu evidențiază faptul că nu există argumente împotriva aderării României la Schengen. El subliniază realizările țării în implementarea unui proiect-pilot cu Comisia Europeană pentru securizarea frontierelor, un proiect ce a avut rezultate remarcabile și va fi extrapolat la nivel european. Mai multe puteți citi aici.