Mulţi bani la orizont! Pe ei au pus deja ochii recuperatorii de TVA, cei care vor aduce sume importante înapoi companiilor străine care achiziţionează servicii în România sau românilor care cumpără servicii de afară. Experienţa şi relaţiile cu administraţiile fiscale vor departaja jucătorii.

„Există un potenţial foarte mare pe acest segment. Eu am participat la foarte multe evenimente externe, la expoziţii, de exemplu, unde au fost prezente şi firme româneşti, şi ştiu că este vorba despre bani mulţi! Cred că mare parte din companiile în cauză ne pot deveni partenere“, spune Mihaela Mirică, key account manager la Taxback. „Singura estimare a pieţei interne, adică firmele româneşti care au de colectat TVA din străinătate, o putem da doar prin prisma propriilor noastre date: avem deja circa 450 de clienţi cu un volum de circa 12 milioane de euro. Suntem optimişti că aceste cifre se vor majora, întrucât deja volumul relaţiilor comerciale dintre firmele din România şi partenerii din străinătate creşte exponenţial de la an la an“, spune Iulian Urban, preşedintele Urban şi Asociaţii. Cele două firme, Taxback şi Urban se ocupă de ani de zile de recuperarea TVA pentru bunurile achiziţionate afară sau a impozitelor plătite de românii care lucrează în străinătate. De acum înainte însă, mai precis începând cu 1 aprilie, va apărea o ramură nouă a pieţei – TVA aferentă serviciilor achiziţionate.

Mecanismul acestei noi „ocupaţii“ este simplu. „Dacă un agent economic plătitor de TVA, din alt stat membru UE decât România, primeşte facturi pentru livrări de bunuri şi servicii de la furnizori români, iar aceste facturi, conform reglementărilor în vigoare, conţin TVA românească, atunci acest agent economic va trebui să plătească factura integral către furnizorii săi. Evident, TVA aferentă acestor facturi va fi plătită de către furnizorii respectivi la bugetul de stat din România“, explică Gabriel Sincu, senior tax manager RSM Hemmelrath. „În condiţiile în care bunurile şi serviciile achiziţionate din România sunt în scopul desfăşurării activităţii acelui agent economic, el are dreptul să solicite rambursarea sumelor de la bugetul de stat din România“, arată Sincu. Pe de altă parte, operaţiunea va funcţiona „în oglindă“ pentru firmele româneşti. Astfel, dacă vor plăti TVA în statele membre UE, acestea vor putea solicita rambursarea taxei. „Desigur, acolo procedurile sunt deja clare şi funcţionează mai demult. În plus, există firme specializate în astfel de rambursări care, contra unui comision, fac toată munca în locul celui care solicită rambursarea şi îi trimit banii direct în cont“, arată tax managerul de la RSM Hemmelrath.

Primii intraţi pe piaţă au cele mai mari şanse

La noi, primele beneficiare ale acestor prevederi sunt firmele de consultanţă şi cele care şi până acum se ocupau de recuperarea TVA pentru turişti sau pentru românii care lucrau în străinătate. Explicaţia este simplă: aceste firme deja şi-au consolidat relaţiile cu administraţiile fiscale de afară şi cunosc îndeaproape procedura. „Este destul de complicat să îţi înfiinţezi acum firmă şi să încerci să profiţi de această piaţă“, explică Mihaela Mirică de la Taxback. „Este un domeniu în care te poţi încurca foarte repede şi în care ai nevoie de contacte cât mai sigure şi mai rapide“, adaugă aceasta. Piaţa este deschisă pentru orice viitor nou jucător. „Noi ne adresăm deopotrivă şi clienţilor din România şi celor din străinătate. De altfel, pentru colectarea TVA din afara ţării, colaborăm cu o reţea de membri ai ACA International – The Association of Credit and Collection Professionals, cu care avem semnat un parteneriat încă din 2005“, spune Iulian Urban, de la Urban şi Asociaţii. Firma sa are agenţi de vânzare care îi promovează serviciile în Ungaria, Austria, Italia şi Olanda, şi birouri deschise la Milano, Rotterdam şi Viena.

Taxback este o filială a companiei-mamă de la Dublin şi, datorită reţelei foarte extinse, are acces la date şi informaţii în mai multe state europene. „Noi ne vom adresa mai degrabă companiilor româneşti şi ne vom face cunoscută oferta. Avem în vedere şi agenţiile de turism sau lanţurile hoteliere, pentru că ele ne pot recomanda clienţi“, îşi expune pe scurt strategia de promovare Mihaela Mirică.

Aşezaţi în pole position în cursa pentru câştigarea noii pieţe, primii recuperatori speră că vor coopera bine cu administraţia fiscală de la noi, pentru ca firmele să îşi vadă cât mai repede banii înapoi 

Drumul banilor

TVA Fiecare ţară are o gamă specifică de servicii pentru care se poate cere rambursarea TVA. Germanii „decontează“ aproape tot, italienii sunt mai restrictivi – nu se poate cere rambursarea TVA pentru cheltuielile cu şederea la hotel.

ORIGINALE Ca să vă puteţi primi banii înapoi, trebuie să aveţi pregătite neapărat facturile originale. Firma de „recuperare“ are nevoie de acestea ca să aducă banii înapoi. În plus, trebuie să semnaţi un contract de mandat, să daţi o împuternicire firmei recuperatoare şi să trimiteţi şi un certificat de rezidenţă fiscală sau de înregistrare în scopuri de TVA. După ce aţi primit banii în cont, veţi vira comisionul firmei care s-a ocupat de „repatriere“. Aceasta poate primi şi ea banii, urmând să vi-i vireze în cont după ce îşi va opri comisionul.
 
10%-17,5% Cam acesta este comisionul practicat de firmele „recuperatoare“ la totalul sumei de recuperat. În funcţie de dificultatea cazului şi de valoarea sumelor de rambursat, se mai pot percepe comisioane adiţionale.

26-1580-10_gabrielsincu_c.jpgSuntem începători!

«În Europa, există firme specializate în astfel de rambursări care, contra unui comision, fac toată munca în locul celui care solicită rambursarea şi îi trimit rapid banii direct în cont. Să vedem cum va funcţiona la noi.»

Gabriel Sincu, senior tax manager RSM Hemmelrath