'Din fericire, absolut toată lumea spune: da, e normal că trebuie să fiţi în Schengen, cel puţin cu frontierele aeriene, dacă cu cele terestre mai durează, eventual. Din punct de vedere politic nu pot să spun că suntem mai aproape, pentru că, din păcate, decizia – eu cred că Germania nu se va mai opune – dar, din păcate, decizia depinde de lucruri de politică internă. Şi atât timp cât opinia publică din Franţa, de exemplu, este păcălită, pentru că este o păcăleală. Emigraţia în Franţa nu se face cu cursele aeriene de la Bucureşti, dar e o păcăleală întreţinută şi de opinia publică şi de mass-media şi de politicieni. Sau în Olanda, la fel, nu românii sunt emigraţia din Olanda', a declarat premierul într-o emisiune la Radio România Actualități.
El a adăugat că, în această privinţă, România nu trebuie să se roage de partenerii europeni pentru a fi primită în spaţiul fără frontiere, ci să-şi susţină statutul de stat membru al comunităţii europene.
'Atât timp cât lucrurile se decid pe considerente interne şi pe demagogie internă… Nu ştiu… Sigur, la un moment dat vom fi în Schengen, dar trebuie să ştim foarte clar că mesajul pe care-l cerem este acela de a fi trataţi corect. Eu cred că nu trebuie să ne rugăm de cineva. Trebuie să spunem: aşa este corect, noi suntem membri corecţi ai Uniunii Europene şi trebuie să fim trataţi la fel', a mai declarat Victor Ponta.
Sursa: Agerpres