Economia creşte de şapte ani încoace, democraţia se consolidează şi ni s-a deschis şi uşa UE. Deşi toată lumea pare mulţumită, destule organizaţii nonguvernamentale s-au trezit că performanţele României le-au subţiat conturile. Asta, pentru că unii finanţatori tradiţionali le-au părăsit pentru suratele din Balcani sau Caucaz. Închipuiţi-vă că vă treziţi mâine şi străzile marilor oraşe au fost invadate, peste noapte, de bătrâni jerpeliţi cu priviri goale,
Economia creşte de şapte ani încoace, democraţia se consolidează şi ni s-a deschis şi uşa UE. Deşi toată lumea pare mulţumită, destule organizaţii nonguvernamentale s-au trezit că performanţele României le-au subţiat conturile. Asta, pentru că unii finanţatori tradiţionali le-au părăsit pentru suratele din Balcani sau Caucaz.
Închipuiţi-vă că vă treziţi mâine şi străzile marilor oraşe au fost invadate, peste noapte, de bătrâni jerpeliţi cu priviri goale, de copii părăsiţi de părinţi, murdari, gălăgioşi şi agresivi, de alcoolici puţind a băutură şi a urină, de drogaţi cu ochi tulburi şi mişcări înşelătoare. Ar fi doar unul dintre semnele că ceva este în neregulă cu ONG-urile autohtone. Un alt indiciu ar putea fi că nimeni n-ar mai strânge gunoaiele pe care le lăsăm cu dezinvoltură în urmă peste tot unde mergem, indiferent că e vorba de vârful Carpaţilor, de Deltă sau de pădurea de la marginea oraşului, unde ne facem grătarul. Ori că cea mai mare parte a programelor şi proiectelor culturale pe care ne-am învăţat să le ştim aproape, pur şi simplu, nu ar mai exista.
E drept că asociaţiile şi fundaţiile româneşti au fost folosite în numeroase cazuri pentru a eluda taxele vamale sau restricţiile la înmatricularea unor autoturisme cumpărate din străinătate. Sau pentru a pune mâna pe un sediu cu chirie ridicolă în buricul târgului. Sau, pur şi simplu, pentru a asigura locuri de muncă soţiei, fiicei şi nepoţilor preşedintelui de ONG pe spezele sponsorilor prea creduli. Însă asta nu poate şterge rolul pe care destule dintre ele l-au jucat în a sprijini şi chiar a înlocui statul în diverse domenii, de la protecţia persoanelor cu probleme, la educaţie civică şi de la ecologie, la promovarea culturii.
Schimbarea imaginii României, care, mai ales după aderarea la Uniunea Europeană, este catalogată, poate cu prea multă uşurinţă, drept o ţară fără probleme majore, a schimbat şi atitudinea unei bune părţi a finanţatorilor societăţii civile. „ONG-urile româneşti au pierdut sprijinul financiar pe care îl primeau din partea unor organizaţii din Statele Unite, Germania, ţările scandinave. În unele cazuri, retragerea din România nu a avut încă loc, dar a fost deja anunţată şi se va întâmpla în viitorul apropiat“, spune directorul executiv al Fundaţiei pentru Dezvoltarea Societăţii Civile (FDSC), Ionuţ Sibian.
Jumătate de miliard de dolari în 17 ani
Este, de exemplu, cazul USAID (Agenţia de dezvoltare a Statelor Unite) – agenţia guvernamentală americană care distribuie ajutorul pe care Statele Unite îl oferă către organizaţii şi guverne din ţările prietene. „Programul USAID în România se va încheia în 2008. Din 1990, am oferit peste 450 de milioane de dolari pentru a ajuta tranziţia României şi suntem mândri că am fost un partener şi un susţinător al transformărilor de succes ce au avut loc în ultimii 17 ani“, spune Debra Mosel, directorul misiunii USAID în România.
Fundaţia pentru Parteneriat, un ONG din Miercurea Ciuc activ în domeniul ecologiei, a simţit în propriile conturi plecarea unora dintre finanţatori. „De exemplu, Rockefeller Brothers Fund s-a retras din România, acum este activ în Serbia, la fel şi German Marshall Fund, care a rămas doar indirect în ţara noastră“, spune directorul executiv Potozky Laszlo. Cele două organizaţii au oferit fundaţiei aproape un milion de dolari. „La început, am lucrat mai ales cu bani americani, dar în ultima vreme ne-am orientat spre cei vest-europeni şi spre companii româneşti sau multinaţionale cu filiale în România, cum ar fi Ape Minerale Tuşnad, Mol sau Toyota“, adaugă Potozky.
Şi Asociaţia Pro Democraţia (APD) ar putea avea unele probleme. „Pe noi deocamdată nu ne afectează într-un mod categoric, căci ne-am orientat în ultima vreme mai ales către finanţări europene, însă urmează ani electorali şi retragerea sponsorilor americani ar putea avea un impact asupra anumitor proiecte, mai ales în ceea ce priveşte observarea alegerilor“, afirmă Cristian Pârvulescu, preşedintele APD. El crede că „agitaţia“ observată în ultima perioadă în ceea ce priveşte fondurile structurale şi finanţările publice are legătură de asemenea cu dispariţia unor surse de bani pentru ONG-uri. „Dincolo de chestiunile tehnice şi birocratice, problema cu sumele primite de la stat este că nu-ţi asigură independenţa“, spune Pârvulescu.
Fundaţiile autohtone nu plâng neapărat după banii pierduţi prin retragerea unor sponsori cu greutate. „Oful cel mai mare este că aceste instituţii ofereau aşa-numitele «operational grants», adică banii se obţineau destul de facil şi de rapid şi puteau fi cheltuiţi pentru chirie şi salarii. Practic, dădeau unui ONG şansa să supravieţuiască între două programe“, explică directorul executiv al FDSC, Ionuţ Sibian.
PRINCIPALELE OBSTACOLE ÎN CALEA ONG-URILOR
RESTRICŢIILE Proiectele finanţate din fonduri structurale europene, care ar urma să funcţioneze chiar de la sfârşitul acestui an, au o condiţie importantă: achiziţiile de echipamente sau clădiri nu pot depăşi 10% din valoarea totală a proiectului.
BIROCRAŢIA Procedurile complicate sau neadaptate la realitate în cazul finanţărilor obţinute de la stat descurajează o mulţime de asociaţii şi fundaţii. În unele cazuri, impactul proiectului este afectat direct de prelungirea procedurilor, s-a întâmplat ca unele proiecte să fie demarate de-abia în toamnă şi să fie încheiate, conform obligaţiei asumate, până la sfârşitul anului.
INCOMPETENŢA O bună parte din personalul instituţiilor publice care analizează solicitările de finanţare este prost pregătită sau nu are deloc experienţă în domeniu. De cele mai multe ori, accentul se pune pe criteriile financiare în detrimentul celor de calitate.
OPACITATEA Lipsa de transparenţă a procedurilor de acordare a finanţărilor constituie încă o problemă.
Dispare gura de oxigen
«Aceste instituţii ofereau „operational grants“, adică banii se obţineau destul de facil şi de rapid şi puteau fi cheltuiţi pentru chirie şi salarii. Practic, dădeau unui ONG şansa să supravieţuiască între două programe.»
Ionuţ Sibian, director executiv al FDSC
«Pe noi deocamdată nu ne afectează categoric, însă urmează ani electorali şi retragerea sponsorilor ar putea avea un impact asupra anumitor proiecte.»
Cristian Pârvulescu, preşedinte Asociaţia Pro Democraţia
De unde vin banii asociaţiilor şi fundaţiilor
Organizaţiile nonguvernamentale româneşti învârt, anual, sume de ordinul sutelor de milioane de lei. În cele mai multe cazuri, banii se obţin după o adevărată cursă cu obstacole birocratice şi, cel puţin teoretic, cheltuirea lor e controlată la sânge. În realitate, se apreciază că doar 10% din sumele vehiculate îşi ating cu adevărat scopul pentru care au fost alocate.
Chiar dacă au fost recent abandonate de unii dintre cei mai fideli şi generoşi susţinători, asociaţiilor şi fundaţiilor autohtone le-au rămas multe alte surse de finanţare. Principalul izvor de fonduri rămâne bugetul Uniunii Europene, care, numai prin programul Phare 2003, a cărui aplicare s-a încheiat de curând, a alocat circa 7,5 milioane de euro sectorului ONG. La această sumă se adaugă şi alte surse UE şi, în momentul în care se va începe alocarea de fonduri structurale, banii europeni dedicaţi organizaţiilor societăţii civile se vor scrie chiar şi cu nouă cifre. „Problema este că organizaţiile vor trebui să plătească un avans la sumele primite şi să achite o contribuţie proprie, între 5% şi 20% din valoarea proiectului. În plus, au apărut probleme cu recuperarea TVA şi nu toate cheltuielile sunt eligibile“, afirmă Amedeea Enache, director economic al Fundaţiei Estuar.
Statul ar putea, desigur, să clarifice problemele de ordin legislativ şi să ajute ONG-urile să achite respectivele contribuţii obligatorii. Doar că, pentru moment, interesul autorităţilor pentru organizaţiile societăţii civile pare a fi minim. După cum dezvăluie Valentin Burada, coordonator de programe în cadrul FDSC, banii alocaţi acestui sector în 2006 au totalizat circa 12 milioane de euro. Ceea ce este interesant, este că, potrivit obligaţiilor asumate în calitate de membru UE, până în 2010, România va trebui să doneze pe plan internaţional 0,17% din PIB – adică peste 200 de milioane de euro, dacă actualele ţinte de creştere economică se ating, de aproape 20 de ori mai mult decât alocă în prezent ONG-urilor locale.
În ţările dezvoltate, nu statul şi nici structurile supra-statale de tip UE sau ONU sunt principalii donatori către ONG-uri, ci companiile private. În România, acest lucru este încă la început. „Am senzaţia că oamenii de afaceri autohtoni nu se văd ca făcând parte din societate“, spune Cristian Pârvulescu, preşedintele APD. Mădălina Ionescu, coordonatorul de relaţii publice al Asociaţiei pentru Relaţii Comunitare din Cluj, spune că, totuşi, participarea segmentului corporate la susţinerea societăţii civile e din ce în ce mai accentuată. „Anul trecut, gala «Oameni pentru oameni», pe care o organizăm, a avut 120 de nominalizaţi, în total aceştia contribuind cu 6,7 milioane de euro, prin investiţii în proiecte, voluntariat şi colectare de donaţii“, explică ea.
Posibilitatea de a vira 2% din impozitul pe venit către un ONG ar putea constitui o altă sursă de bani pentru societatea civilă. Însă, potrivit Ministerului Finanţelor, în 2006, din circa 6,5 milioane de contribuabili, doar 568.000 au utilizat această prevedere. Suma redirecţionată a fost de aproape 17,7 milioane de lei. „Faţă de 2005, când au fost numai 145.000 de contribuabili care au luat parte la acest program, este un progres, dar deocamdată mai mult la nivel de comunicare între ONG-uri şi comunitate decât din punct de vedere financiar. Mai ales că am înţeles că sunt probleme în ceea ce priveşte virarea efectivă a acestor sume în conturile asociaţiilor şi fundaţiilor“, spune Valentin Burada.
Organizaţiile româneşti nu ştiu să se vândă
Nu în ultimul rând, o altă soluţie pentru a aduce bani ar fi obţinerea unor venituri proprii. „Din păcate, în România, foarte puţine organizaţii reuşesc să dezvolte activităţi generatoare de venit. În străinătate, ele au învăţat de mult că pot oferi consultanţă sau servicii plătite către autorităţi şi comunitate, dar la noi încă suntem la început“, explică directorul executiv al FDSC, Ionuţ Sibian.
Nici măcar fundaţiile pentru tineret, instituţiile care administrează patrimoniul fostului UTC, nu se laudă cu cine ştie ce realizări financiare. „Noi finanţăm un nucleu de nouă ONG-uri locale. Banii cei mai mulţi, cam 150.000 de lei, i-am primit de la bugetul local, pentru diverse proiecte. Patrimoniul, compus din Casa Tineretului, Hotelul Tineretului şi Bazinul Olimpic din Buzău, respectiv Clubul Tineretului din Râmnicu Sărat, nu ne aduce fonduri prea mari. În schimb, cei care l-au concesionat au investit sume serioase în ultima perioadă“, afirmă Corneliu Constantinescu, directorul executiv al Fundaţiei pentru Tineret Buzău.
În ciuda faptului că viitorul pare, la prima vedere, destul de complicat, ONG-urile româneşti au din nou, în anii ce urmează, oportunitatea să se dezvolte rapid şi, mai ales, să joace un rol decisiv în schimbarea la faţă a societăţii.
Tot bugetul e baza
«Banii cei mai mulţi i-am primit de la bugetul local. Casa Tineretului, Hotelul Tineretului şi Bazinul Olimpic din Buzău, respectiv Clubul Tineretului din Râmnicu Sărat, nu ne aduc fonduri prea mari.»
Corneliu Constantinescu, director executiv, Fundaţia pentru Tineret Buzău