autor: Gheorghe Băcanu, student
ETAPE După intrarea în NATO şi aderarea la Uniunea Europeană, al treilea pas pentru creşterea bunăstării, aşteptat de români, este aderarea la zona euro (intrarea în spaţiul Schengen ar fi al patrulea)
Etapele parcurse până acum au determinat o creştere a nivelului de trai mai redusă decât cea aşteptată de români. Cauza pentru care acești paşi au avut efecte mai puţin vizibile „la frigider“ nu este inutilitatea acestora, ci lipsa reformelor structurale din economie. Niciunul nu poate suplini reformele reale din economie şi lipsa unei strategii de dezvoltare cu bătaie lungă.
Ceilalţi paşi au fost bine analizaţi, la vremea lor, din punct de vedere al impactului: intrarea în NATO a creat un spaţiu mai sigur pentru investitori, aderarea la Uniunea Europeană a însemnat accesul cu mai puţine restricţii la o piaţă mai mare şi, implicit, o deschidere mai mare pentru investitori. Şi despre aderarea la zona euro s-a scris mult, fără a arăta mereu adevărata miză. Întrebarea care se pune acum este cât de pregătită este economia românească pentru a adopta moneda unică europeană. „Baremele“ impuse oricărei ţări candidate sunt împărţite în două capitole mari: criteriile de convergenţă nominală şi cele de convergenţă reală.
Convergenţa nominală (Tratatul de la Maastrich) vizează mai mult stabilitatea macroeconomică şi România aproape îndeplineşte toate criteriile ce ţin de rata inflaţiei, deficit bugetar sub 3% din PIB, datorie publică sub 60% din PIB, stabilitatea cursului de schimb, rata dobânzii la obligaţiuni. Cifrele bune nu se reflectă, însă, suficient în bunăstarea şi nivelul de trai al românilor. Este ca în gluma cu Bulă care merge la oftalmolog pentru că nu vede ce aude. Marea problemă a aderării la zona euro este convergenţa reală, pe care o putem numi metaforic „efectul la frigider“. Pe scurt, convergenţa reală înseamnă nivelul de trai al românilor comparativ cu cel al ţărilor din zona euro. Intrarea în blocul monetar presupune o compatibilitate a nivelurilor de dezvoltare a ţărilor membre. Dificultatea aderării este dată de tema restantă pe care o are economia noastră: competitivitatea.
Cât timp o casieră de la supermarketul românesc are salariul de cinci ori mai mic decât o casieră angajată la un supermarket în Franţa, e greu de crezut că decalajele se vor reduce foarte rapid pentru a ajunge din urmă economiile dezvoltate. După intrarea în zona euro, comparaţiile vor fi şi mai importante şi vor arăta diferenţele dintre economiile care aparţin aceluiaşi bloc monetar.
A intra în zona euro cu aceste decalaje înseamnă a pune căruţa înaintea cailor, strategie dăunătoare atât zonei euro, cât şi nouă, ca ţară. Intrarea în zona euro trebuie să fie un pas firesc, nu o forţare care ne poate face mai mult rău. Întâi facem ordine în propria ogradă (sub aspectul competivităţii) şi apoi putem pretinde că suntem pregătiţi. Zona euro înseamnă şi condiţii asemănătoare de productivitate pentru toţi membrii, iar noi la acest capitol suntem deficitari.
Partea bună
Pentru economie, adoptarea monedei euro implică multe efecte pozitive. În primul rând, s-ar elimina riscul valutar, ceea ce s-ar traduce prin costuri de tranzacţionare mai reduse. Mediul economic va fi mai stabil şi mai atractiv pentru investitori. Va creşte competivitatea, în beneficiul consumatorului, dar spre dezastrul firmelor nepregatite să facă faţă noilor condiţii. O consecinţă poate fi crearea mai multor locuri de munca. În plus, intensificarea schimburilor comerciale, eliminarea costurilor cu schimbul valutar sunt alte efecte benefice pentru consumator, la fel ca şi posibila diminuare a spread-ului dintre dobânzi (la depozite şi credite).
Dificultăţi
Odată cu intrarea în zona euro, România nu va mai avea la dispoziţie pârghia monetară pentru a-şi ajusta dezechilibrele majore. Pierderea independenţei politicii monetare a creat dificultăţi suplimentare unor state precum Grecia, care au fost lipsite de o astfel de pârghie în timpul crizei. Să ne închipuim economia ca un automobil pe care statul îl mişcă folosind două pedale: una este politica fiscală, iar cealaltă, politica monetară. Prin aderarea la zona euro, nu-i rămâne decât una singură, politica fiscală.
Fără o pregătire suficientă, în momentul de faţă, aderarea la zona euro ar fi doar un act de paradă, pripit şi nerealist.