Aderarea României la spaţiul Schengen nu va fi amânată din cauza Bulgariei, a declarat Dobroslav Dimitrov, preşedintele comisiei de afaceri externe şi apărare a parlamentului bulgar, într-un interviu în exclusivitate pentru Agerpres. El şi-a exprimat speranţa că aderarea la Schengen se va realiza în timpul preşedinţiei ungare a Uniunii Europene, în primul semestru al acestui an.
‘Aderarea noastră este printre priorităţile preşedinţiei ungare a Uniunii Europene şi sperăm că se va realiza până la încheierea acestei preşedinţii’, a spus parlamentarul bulgar, care este membru al partidului GERB, aflat la putere în Bulgaria.
Comisiile parlamentare de politică externă ale României şi Bulgariei vor avea o şedinţă comună, miercuri, în oraşele Ruse (Bulgaria) şi Giurgiu (România). În cadrul şedinţei va fi adoptată o declaraţie prin care va fi exprimată voinţa celor două ţări de a adera la spaţiul Schengen şi dorinţa ca ele să nu fie decuplate în acest proces.
Până la sfârşitul lunii martie, Bulgaria va îndeplini toate criteriile tehnice pentru aderarea la spaţiul Schengen. Acest fapt este confirmat şi de adoptarea recentă de către Grupul de lucru pentru evaluare Schengen (Sch-EVAL) a celor două rapoarte privind implementarea sistemelor SIS/SIRENE în Bulgaria şi privind securizarea frontierelor externe ale acestei ţări, crede Dimitrov.
‘Noi considerăm că suntem pregătiţi să ne asumăm această responsabilitate care este aderarea la spaţiul Schengen. Aderarea noastră va fi un semn de încredere din partea celorlalte state membre faţă de România şi Bulgaria. O eventuală amânare n-ar fi fatală, dar ar fi un semn foarte prost, mai ales dacă ar avea ca bază nişte cerinţe suplimentare şi neclare care nu fac parte din Tratatul Schengen’, a detaliat oficialul bulgar.
În ceea ce priveşte raportul interimar pe justiţie al Comisiei Europene care va fi publicat în următoarele săptămâni, Dimitrov aşteaptă că acesta să fie foarte pozitiv. ‘Ştiţi că săptămâna trecută Bulgaria a fost vizitată de patru comisari europeni, printre care şi cel pentru afaceri interne Cecilia Malmstrom, toţi comisarii au constatat progresele noastre şi au laudat eforturile pe care le depunem’, a afirmat deputatul.
Preşedintele comisiei parlamentare de afaceri externe a Bulgariei a mai adăugat că şedinţa comună a celor două comisii, dedicată în principiu aderării la Schengen, va reprezenta un prilej pentru consolidarea colaborării între România şi Bulgaria la nivel parlamentar, precum şi pentru discutarea altor subiecte de interes comun.