România în spațiul Schengen! Vestea cea mare a venit chiar acum: Avem susținere în toată Europa

Romania in Spatiul Schengen

SURSA FOTO: Dreamstime

Marcel Ciolacu a venit cu asigurări despre aderarea țării noastre la spațiul Schengen. Potrivit premierului, atât România, cât și Bulgaria sunt îndreptăţite să intre în spațiul de liberă circulație.

Așadar, toţi liderii social-democraţi din Europa consideră că România şi Bulgaria sunt îndreptăţite să facă parte din spațiul Schengen. Marcel Ciolacu a spus și că a avut o discuţie cu premierul spaniol Pedro Sanchez.

Potrivit liderului social-democrat, pe agenda preşedinţiei Spaniei se află aderarea țării noastre la spațiul de liberă circulație.

România este îndreptăţită să facă parte din spațiul Schengen

„Nu există excepţie de la niciun lider socialist european care să nu susţină aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen la fel ca şi Consiliul European la fel ca şi Comisia Europeană şi Parlamentul European. În acest moment, repet, fără excepţie toţi liderii social democraţi consideră că România şi Bulgaria sunt îndreptăţite să facă parte din spaţiul Schengen”, a declarat Marcel Ciolacu.

Premierul a fost întrebat și dacă aderarea României va fi pe agenda JAI din decembrie. Astfel, acesta a afirmat că a avut o discuţie cu prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez înainte de şedinţă şi o discuţie scurtă când pleca către Consiliu.

„Urmează la Malaga să detaliem şi sper ca până atunci să se formeze şi noul guvern din din Spania. Este pe agenda preşedinţiei Spaniei aderarea României la spaţiul Schengen”, a mai spus premierul.

Austria schimbă placa în ceea ce privește veto-ul împotriva aderării României și Bulgariei

În altă ordine de idei, Austria a schimbat placa în ceea ce privește veto-ul împotriva aderării României și Bulgariei. Oficialii austrieci au declarat că nu există nici o problemă specială cu cele două țări.

Veto-ul este însă modalitatea prin care se dorește forțarea reformării Sistemului care acum ar fi blocat/stricat, în condițiile în care o treime din țările UE cu 77% din populația Uniunii au reintrodus controalele la granițele lor, au adăugat aceștia.

Austria a preluat de la Slovenia Președinția la Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării, în cadrul unei ceremonii la Ljubljana.

Ministrul austriac pentru Afaceri Europene și Internaționale, Alexander Schallenberg, a fost întrebat dacă sunt șanse ca acum Austria să renunțe la vetoul față de România și Bulgaria la aderarea la Spațiul Schengen. Întrebarea a venit în contextul în care România este țara cu cea mai mare cotă din bazinul Dunării.

„Îmi amintesc că Strategia Dunării este o inițiativă comună a Austriei și a României și vrem să cooperăm în continuare. Noi nu dăm un veto, ceea ce spunem noi foarte clar către Bruxelles este că sistemul este disfuncțional.

Acum avem controale la graniță, din Italia în Slovenia, din Slovenia în Austria, o treime dintre statele membre ale Spațiului Schengen au controale la graniță. 77% din popoarele noastre din spațiul Schengen trăiesc în țări cu controale la graniță.

Deci ceva este greșit în sistem. Și ceea ce vrem noi – și ne îndreptăm încet către asta – este să facem sistemul să funcționeze. Și nu este legat direct de Schengen, ci de sistemul de azil și migrație. Și am făcut progrese”, a spus acesta, într-un răspuns oferit pentru StartupCafe.