„România va fi o surpriză plăcută pentru Europa“, spunea, zilele trecute, preşedintele Băsescu, într-un moment în care tabloidele britanice reluau, cu noi aberaţii, campania prin care vor să demonstreze exact contrariul. La doar câteva săptămâni distanţă de momentul aderării, mesajele pe care România le primeşte de la opinia publică din vechile state membre nu sună deloc încurajator. „Nu vă vrem muncitorii, nici produsele voastre dubioase şi ar fi bine să aveţi grijă să vă faceţi şi analizele medicale înainte de a trece graniţa“. Fostele apropouri se transformă, treptat, în restricţii cu literă de lege lipite la vedere în vămi. Contabilitatea aderării a devenit evidentă şi pentru un preşcolar. Suntem şi vom fi o piaţă bună pentru mărfurile europene, poate chiar peste aşteptări. Asta e, de fapt, „surpriza plăcută“ despre care vorbea Traian Băsescu. Prognozele oficiale anticipează că importurile din spaţiul UE vor creşte cu patru-cinci miliarde de euro anual, până în 2010, când vor atinge valoarea de 43 de miliarde de euro, adică dublu faţă de nivelul din acest an. Dar, spre deosebire de Ungaria, Polonia sau Cehia, care au investit masiv în capacităţile de producţie în perioada pre-aderare, în vederea alinierii lor la standardele comunitare, în România, sute de unităţi din sectorul alimentar îşi vor închide porţile. Refuzaţi în UE, producătorii locali şi-ar putea reorienta exporturile în afara spaţiului comunitar. Ceea ce nu exclude vechea problemă, cea a calităţii produselor şi a marketingului eficient. O altă şansă ca puiul sau porcul românesc să fie acceptat pe piaţa vestică este să fie produs local de unul dintre giganţii mondiali. Numai că şi la acest capitol se pare că avem o problemă. Investiţiile „greenfield“ nu vor creşte pe măsura aşteptărilor (pagina 17), aşa că va trebui să realizăm, măcar în al doisprezecelea ceas, că ambalajul contează (pagina 29) atunci când concurezi pentru a vinde ceva. Cum ar fi, de pildă, mediul de afaceri românesc, căruia îi lipseşte nu inventivitatea (pagina 15), ci promovarea. Dar şi aici suntem exact pe dos: ne pricepem mai bine să facem reclamă pentru produsele altora (pagina 22) decât pentru ale noastre.