Chefi la Cuțite. Ce salarii primeau Scărlătescu, Bontea și Dumitrescu

Anunțul zilei despre Chefi la Cuțite! Am aflat câți bani primeau jurații Scărlătescu, Bontea și Dumitrescu de la Antena 1.

Vestea încetării colaborării pentru emisiunea Chefi la Cuțite îi întristează pe fani. Din punct de vedere financiar, nici pentru chefi nu pare a fi o decizie potrivită. Renumiții bucătari vor pierde sume importante de bani.

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu erau plătiți destul de bine.

Conform informațiilor oferite de bzi.ro, în 2020, Cătălin Scărlătescu primea un onorariu lunar de 1.600 de euro, în timp ce în 2021, remunerația sa a crescut la 2.500 de euro. De asemenea, juratul Sorin Bontea câștigă considerabil, primind lunar, la emisiunea Chefi la Cuțite, suma de 3.000 de euro.

Onorariul lui Florin Dumitrescu, cel de-al treilea jurat, nu este cunoscut. Cu toate acestea, se știe că Florin Dumitrescu obține venituri semnificative din contractul său de imagine cu un retailer cunoscut de pe piața din România. Acestea îi asigură sume lunare în valoare de 10.000 de euro.

Gina Pistol încasa 15.000 de euro pentru fiecare sezon

Presa românească a dat publicității și onorariul fostei prezentatoare a faimoasei emisiuni. Gina Pistol încasa la rândul ei pentru fiecare sezon suma de 15.000 de euro. Totodată, potrivit imapct.ro, vedeta a primit în total aproximativ 135.000 de euro de la Antena 1.

În ceea ce privește sumele primite de jurați, la ele se adăugau și veniturile obținute din alte numeroase afaceri, evenimente sau contracte de imagine.

Vă amintim și că chefii Cătălin Scărlătescu și Sorin Bontea au fost concurenți „America Express”. Bontea a câștigat marele premiu împreună cu Răzvan Fodor!

Bucătarii sunt obișnuiți să trăiască pe picior mare. Cei trei chefi, Cătălin Scărlătescu, Sorin Bontea și Florin Dumitrescu, nu au avut niciodată venituri modeste.

Acest lucru se datorează faptului că sunt recunoscuți ca fiind printre cei mai talentați bucătari din România.

De-a lungul carierei lor, au obținut venituri substanțiale, ceea ce le-a permis să trăiască bine încă din anii 90.  Cătălin Scărlătescu a vorbit recent despre asta în cadrul unui podcast.

„Nu știu ce înțelegi tu din bani. Fii atent. În 1994, salariul meu era de 1.400 de dolari”, a mărturisit Cătălin Scărlătescu în cadrul podcastului lui Speak, „La fileu”.