Explicația este simplă: anumite tipuri de pești au cantități mai mari de mercur decât altele.
Trebuie să fiți conștienți de mercurul care există în fructele de mare, inclusiv în ton. Consumat de femeile însărcinate, mercurul a fost legat de întârzieri în dezvoltarea fătului și mai ales de leziuni ale creierului. Mercurul este un element natural, dar din cauza activității umane, ajunge în mări și oceane.
Unul dintre principalele motive pentru care apare foarte des întrebarea dacă ”sushi este cu adevărat sănătos” este legat de prezența mercurului din pește.
”Poți limita riscurile evitând macroul, tonul, rechinul, peștele spadă și alegând somonul, creveții și codul. Femeile însărcinate trebuie să evite complet peștele crud, de orice tip”, recomandă dr.Michela Pike.
Tonul albacore are de două ori mai mult mercur decât tonul balaya
Tonul folosit adesea în sushi are unele dintre cele mai ridicate niveluri de mercur, așa că femeile însărcinate și copiii sub 12 ani ar trebui să-l evite. Tonul albacore se găsește adesea la conservă, dar are de două ori mai mult mercur decât tonul ușor sau balaya, conform HealthDigest.
Cu toate acestea, o analiză din 2023 realizată de Consumer Reports a constatat că unele mărci de conserve de ton albacore au niveluri atât de mari de mercur încât ar trebui evitate și ele.
De ce este nociv mercurul ajuns în alimente
Mercurul se găsește în aproape toți peștii pe care îi consumăm, potrivit Consumer Reports. Poluarea din industriile alimentate cu cărbune contribuie adesea la niveluri mai ridicate de mercur în mediu.
Mercurul este o neurotoxină care dăunează organismului și creierului, motiv pentru care copiii și femeile însărcinate ar trebui să își limiteze expunerea la mercur prin consumul unor alimente. Mercurul poate afecta, de asemenea, coordonarea motorie, vorbirea și somnul, dacă adulții îl consumă în concentrații mai mari.
Nivelurile de mercur tind să fie mai mari la peștii mai mari
Deoarece peștii mai mari se hrănesc cu peștii mai mici, nivelurile de mercur tind să fie mai mari la peștii mai mari. Tonul albacore este un pește mai mare decât tonul listao.
Analiza Consumer Reports a constatat că tonul albacore are niveluri atât de ridicate de mercur încât ar trebui evitat. De fapt, tonul alb are de 10 ori mai mult mercur decât tonul din conservă.
Alegerea peștelui cu conținut scăzut de mercur
Consumer Reports sugerează că adulții, nu și femeile gravide, pot mânca, în siguranță, săptămânal, trei cutii de ton listao și pot rămâne într-un interval sigur de niveluri de mercur. Macroul și peștele-spadă au niveluri nesănătoase de mercur.
Nu în ultimul rând, conservele de ton pot avea un alt impact negativ asupra organismului. Consumul excesiv poate cauza diverse afecțiuni, de la balonare până la toxiinfecție alimentară.
Un element adesea întâlnit în conservele de ton este sodiul, care, în cantități mari, poate duce la balonare. O cutie de ton conține aproximativ un sfert din cantitatea de sodiu pe care un om ar trebui să o consume într-o zi. Tocmai de aceea, trebuie sa fiți atenți la cantitatea de ton pe care o consumați, spun specialiștii.