Avionul în care era Evgheni Prigojin s-ar fi prăbușit din cauza unei grenade
Au apărut noi detalii despre Evgheni Prigojin! Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a sugerat, joi, că prăbuşirea avionului în care se afla Evgheni Prigojin a fost cauzată de grenade de mână. Acestea ar fi explodat în interiorul aeronavei. Așadar, nu ar fi fost vorba de un atac cu rachete militare.
Se pare că şeful comisiei de anchetă i-a raportat acest lucru cu câteva zile în urmă. El nu a oferit mai multe detalii. Vladimir Putin crede că anchetatorii ruși au greşit că nu au efectuat teste de alcoolemie şi droguri pe trupurile victimelor, având în vedere că au fost găsite cantităţi de cocaină la sediul Grupului Wagner din Sankt Petersburg.
„Fragmente de grenade de mână au fost găsite în cadavrele celor ucişi în accident. Nu a existat niciun impact extern asupra avionului – acesta este deja un fapt stabilit”, a declarat, joi, Vladimir Putin în cadrul unei reuniuni a Clubului de Discuţii Valdai, ce a avut loc în Staţiunea Soci de la Marea Neagră, relatează agenția de presă Reuters.
Potrivit sursei citate anterior, anchetatorii ruși nu au prezentat încă un raport public cu privire la cauza accidentului.
Fiul lui Evgheni Prigojin a preluat comanda Grupului Wagner
Fiul lui Evgheni Prigojin, Pavel Prigojin, moștenește și altceva în afară de averea uriașă a tatălui său. Potrivit unui canal de Telegram afiliat Grupului Wagner, el a preluat deja comanda grupării paramilitare.
Pavel Prigojin se pregătește să preia o parte semnificativă din averea estimată la aproximativ 120 de milioane de euro, alături de conducerea Grupului Wagner. Prigojin Jr. are 25 de ani. Dacă va muri, averea ar urma să fie divizată între văduva lui Evgheni Prigojin, celor două fiice și nepotului său.
„Un important canal Telegram afiliat Wagner a anunțat la 1 octombrie că fiul de 25 de ani al lui Evgheni Prigojin, Pavel Prigojin, în vârstă de 25 de ani, a preluat „comanda” Grupului Wagner și că Pavel Prigojin negociază cu Rosgvardia pentru ca Grupul Wagner să reintroducă operațiunile de luptă în Ucraina”, scrie într-un raport al Institutului pentru Studiul Războiului (ISW).
Pe data de 1 octombrie, un număr semnificativ de persoane s-au adunat la mormântul lui Evgheni Prigojin. Ei au dorit să îi aducă un omagiu. La eveniment au fost expuse bannere negre cu inscripții precum „Sânge, onoare, patrie, curaj”, însoțite de imagini ale unor cranii. Mai mult, ceremonii similare de comemorare au avut loc și în alte localități din Rusia, cu ocazia împlinirii a 40 de zile de la moartea fostului lider, considerat acum un adevărat erou național.
La cimitirul din Sankt Petersburg a venit și mama lui Prigojin, Violetta, în vârstă de 83 de ani. Prezența lor sugerează că s-au împăcat cu moartea lui, deși au existat numeroase zvonuri potrivit cărora acesta ar fi scăpat cu ajutorul unor sosii.