Multe persoane au rămas fără loc de muncă după ce mai mult afaceri s-au închis definitiv. În acest context, analiștii economici avertizează că adevarata criză generată de infamul coronavirus va fi simțită abia la iarnă.
De asemenea, tot atunci se va vedea și impactul majorarii pensiilor și alocațiilor. Conform analiștilor, măsurile anunțate de Guvern pentru companii nu ajută deloc cât timp rămân doar pe hârtie.
Veștile nu sunt bune
„Veștile nu sunt bune și avem foarte multe riscuri la orizont. Pe finalul acestui an ne așteptăm la probleme pentru companii, de aceea există riscul ca salariile să scadă sau chiar șomajul să crească și în acest context, din păcate gospodăriile din România, familiile, nu sunt pregătite pentru că nu au investiții care să producă pentru ele”, a transmis analistul economic Iancu Guda.
De asemenea, Adrian Bența, expert în fiscalitate, a subliniat că este drum lung de la o ordonanță pe hârtie până ca utilizarea granturilor de către companii.
„Cât de repede vor ajunge la acele companii granturile și măsurile de finanțare? De la o ordonanță pe hârtie până a fi trase acele granturi și utilizate de companii este cale lungă”, atrage atenția Adrian Bența, expert în fiscalitate.
Trebuie menționat că Guvernul lucrează pe un scenariu cu un deficit bugetar cuprins între 2 și 3% din PIB. Totuși, Banca Națională a României și Comisia Europeană spun însă că deficitul va fi mult mai mare, undeva la aproximativ 6% din PIB.
„Avem deja un deficit la primele 6 luni de 4,6%, este hazardat să spui că vei avea sub 5% deficit pentru întreg anul”, spune Iancu Guda, analist economic.
„Undeva la 7% este un procent previzibil pentru situația actuală, dar dacă se prelungește în continuare scadența taxelor, atunci deficitul va fi mai mare de 7%, probabil se va duce într-un 10%”, avertizează expertul Adrian Bența.