Aceştia asmuţeau asupra lor pe români reînviind prejudecăți vechi ce circulau împotriva ţiganilor prin Europa: că ar fi masacrat pe copiii din Betleem; că ar fi alungat pe Iisus din Egipt, că ar fi plătit pe Iuda să trădeze pe stăpânul lui; că au făurit cuiele cu care a fost răstignit Mântuitorul și că ar fi făcut un cui mai lung să-i fie înfipt în piept și că Iisus murind i-ar fi blestemat.
Concluzia era că Dumnezeu ar aproba ca un asemenea neam să fie târât în sclavie.
Călugării greci au reușit să determine robirea sălbatică a țiganilor de care aveau nevoie la muncă pe moșii. Țiganii mai deștepți și mai talentați au fost trimiși la curtea domnească și pe la curțile boierești unde au ajuns cizmari, croitori, bucătari, lăutari etc.
Țiganii ajunși în Moldova și Muntenia pe vremea lui Mircea cel Mare, după cum arată documentele mănăstirii Tismana, au fost capturați de stat și vânduți mănăstirilor și boierilor.
Citește și Regele țiganilor corturari se sinucide din amor necurat
O parte dintre robii statului erau zlătarii, numiți și rudari sau aurari. Acești erau slobozi să caute aur prin Olt și prin nisipurile altor râuri de munte, cu obligația de a da un fel de dijmă anuală pentru bijuteriile soției domnitorului grec.
Zlătarii au făcut prima tentativă de dezrobire a neamului țigănesc.
Pe vremea Regulamentului Organic, zlătarii i-au promis generalului Pavel Kiseleff „atât aur curat cât va putea duce calul lui” dacă-i va dezrobi pe toți țiganii din principate.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric
