Victor Ponta, președintele PRO Romania, a explicat într-o postare pe Facebook motivul pentru care a renunțat la mandatul de europarlamentar în favoarea lui Mihai Tudose.
Acesta precizează ca de aici poate realiza mult mai multe și mai repede lucrurile pe care românii le așteaptă de la partidul său.
”Așa cum am promis de la început eu voi rămane acasă (în Parlamentul de la București) – pentru că de aici pot să fac mai mult și mai repede lucrurile pe care romanii le așteaptă de la noi!
Am informat azi AEP referitor la cei doi colegi din ProRomania care vor prelua mandatele de europarlamentar. Sunt convins de faptul că, și Corina Crețu și Mihai Tudose, ne vor reprezenta cu onoare și eficiență în Parlamentul European/ iar Echipa ProRomania rămâne unită și profesionistă (cu toți cei din București, Bruxelles și de peste tot din țară și în afara țării)!
Nu am pus niciodată interesul meu personal inaintea interesului Echipei pe care o conduc / nu m-am ținut niciodată cu lanțuri de o funcție sau un scaun călduț / ProRomania are nevoie de mine aici și nu am ezitat niciun minut”, scrie Ponta, pe Facebook.