Cel mai invocat pretext folosit de Vladimir Putin pentru invadarea Ucrainei a fost promisiunea, din 2008, a intrării Ucrainei și Georgiei în NATO. Putin a repetat la nesfârșit că NATO este o amenințare pentru Rusia și a cerut, chiar în ultimatumul de dinainte de invadarea Ucrainei, ca alianța să revină la arhitectura de securitate de dinaintea anului 1997.
Comentatori renumiți de politică externă din SUA au fost de acord cu el, atacând argumentele aduse la mijlocul anilor ’90 pentru extinderea NATO și apărând poziția de azi a liderului de la Kremlin. Cu toții comit însă o mare greșeală, potrivit unui comentariu publicat de TheBulwark.
Și iată de ce greșesc. Putin are dreptate când spune că NATO este un pericol pentru el, dar nu așa cum am bănui.
Putin știe că NATO nu reprezintă o amenințare militară pentru Moscova. El are aceleași informații despre tancurile NATO, vehiculele blindate, rachetele și trupele din Europa ca și noi toți. Este conștient că NATO este o alianță defensivă, care nu ar ataca niciodată, dacă nu ar fi provocată. El s-a opus extinderii NATO din același motiv pentru care s-a opus desfășurării scutului american antirachetă, în Europa, în urmă cu 15 ani. Știa perfect că scutul nu este îndreptat spre Rusia, ci urmărea să apere continentul de un atac al rachetelor balistice venite din Orientul Mijlociu. Fie din Iran, fie de la o grupare teroristă.
De ce s-a opus atât de mult Putin apărării antirachetă
Putin s-a opus amplasării scutului anti rachetă în Republica Cehă și Polonia deoarece nu dorea să aibă acolo instalații militare americane.
De ce s-a opus atât de mult Putin apărării antirachetă, dacă știa că nu este o amenințare militară? Pentru că reprezenta în primul rând o amenințare politică.
Când o țară găzduiește o bază militară americană pe teritoriul său, e clar că acolo nu va exista o bază rusă. Putin respinge prezența NATO în Europa Centrală și de Est pentru că vrea, de fapt, ca el să fie acolo. În unele cazuri – direct, cum ar fi acum în Ucraina, și mai târziu, eventual, în Țările Baltice. În alte cazuri indirect, ca în Cehia sau Ungaria, prin mituirea politicienilor locali, răspândirea influenței economice a Rusiei și prin operațiunile serviciilor de informații. Aceste lucruri sunt mult mai greu de făcut într-un stat membru NATO, decât într-o zonă de „neutralitate” finlandeză.
Acționează pe baza unui calcul rațional al propriilor interese
Un alt motiv pentru atacul lui Putin este teama că Ucraina ar fi putut evolua într-o democrație stabilă și prosperă și, că astfel ar deveni un model pentru opoziția democratică pro-occidentală din Rusia. El acționează acum pe baza unui calcul rațional al propriilor interese și pentru propria supraviețuire politică: nu vrea să ajungă în închisoare sau, mai rău, pus la zid și executat.
Ceea ce analișii de politică externă nu înțeleg, sau nu vor să înțeleagă, este că, și dacă NATO nu s-ar fi extins pentru a include țări din Europa Centrală și de Est, ar fi existat șanse mari ca Putin să se comporte în continuare la fel cum o face astăzi.
Ar exista o singură diferență: terenul său politic de joacă din Europa Centrală ar fi mai mare decât este azi.
Corupția ar fi și mai mare, instabilitatea ar descuraja investițiile străine și nivelul de trai al cetățenilor din Varșovia, Praga, Vilnius, Bratislava și Budapesta, care acum este aproape de standardele occidentale (cehii sunt mai bogați decât spaniolii și portughezi, și îi ajung rapid din urmă pe italieni).
Dacă am fi plecat urechea la așa numiții analiști „realişti” şi am fi decis „să nu trezim Ursul Rus din adormire”, dacă, așadar, NATO nu s-ar fi exstins, asigurând securitate, stabilitate şi prosperitate, viața a sute de milioane ar fi fost mult mai rea.
Și asta doar în nădejdea că Rusia va face o tranziție de succes, va renunța la expansionismul imperialist adânc înrădăcinat și va deveni mai occidentală? Acesta nu ar fi fost un scenariu realist.
Când luptele din Europa, din cel de-al Doilea Război Mondial, se apropiau de sfârșit, la începutul lui mai 1945, armata americană a intrat în Cehoslovacia și a eliberat orașul Pilsen. Praga se afla atunci în mijlocul revoltei anti-naziste și cerea ajutor. Generalul George C. Patton a vrut să meargă înainte, dar a fost obligat de generalul Dwight Eisenhower să nu o facă. Americanii aveau un acord cu Stalin ca armata sovietică, și nu aliații occidentali, să intre în Praga, ceea ce s-a și întâmplat, la 9 mai.
Dar intrarea Armatei Roșii în Praga a pecetluit soarta Cehoslovaciei, ca viitor stat comunist. Cine știe totuși ce s-ar fi întâmplat dacă Patton nu ar fi respectat ordinele și ar fi eliberat Praga? Poate că Cehoslovacia ar fi rămas democratică și liberă, ca Austria, sau poate nu.