Fostul procuror, Max Bălăşescu, are o postare virulentă pe o reţea de socializare în care îi atacă pe cei care susţin desfiinţarea SIIJ, mai ales pe cei din USR.

Atac dur al lui Max Bălăşescu la adresa USR

Max Balasescu vorbeşte şi despre fostul vicepresedinte al CSM, George Balan, care a avut un dosar la DNA, dar acesta a fost în cele din urmă achitat. Balan a demisionat din procuratura, iar cand s-a intors in sistem, multi ani mai tarziu, Consiliul Superior al Magistraturii l-a trimis la un parchet de pe langa judecatorie.

„USR-SIIJ

Am citit azi un articol al Sorinei Ruxandra Matei foarte la obiect, dar pe o parte: cu judecatorii si procurorii santajati, amenintati de DNA.

De ce vrea USR desfiintarea SIIJ? Pe langa ce a spus Sorina Matei, eu as adauga doar cateva idei.

In sistemul judiciar, sunt 3 tipuri de magistrati: lucratori sub orice forma ai serviciilor de informatii (acoperiti, colaboratori, informatori), santajatii (ei personal, familia lor, cercul de prieteni) si independentii. Primele doua categorii in momentul de fata au un numar foarte mare de membri, efectiv sufoca a treia categorie – pe surse…

Peste servicii nu se pot baga, pentru ca exista conflict de interese si atunci intra ANI pe fir… Dar pot sa se bage peste celelalte doua categorii: prin desfiintarea SIIJ si reintoarcerea dosarelor la DNA, pentru ca acum DNA intr-un fel sau altul este controlat de ei.

Cum il controleaza? Simplu: multi procurori tineri scoliti la ONG-urile lui Monica Macovei s-au saturat sa astepte si vor sa fie sefi, sa ia salarii mari, sa participe la reuniuni la Bruxelles pe banii romanilor etc. si au batut palma…

USR desfiinteaza SIIJ (care, intre noi fie spus, este cam nefunctionala din diverse motive) si ‘astia micii’ isi indeplinesc visele… Deja ‘batranii’ se retrag la ‘o binemeritata pensie de serviciu’ si posturile trebuie impartite de actualul ministru USR al Justitiei. Bataia mare este pe magistratii independenti, care vazusera in SIIJ o raza de normalitate. Pentru ca baza de date cu ceilalti este doar in asteptare – trebuie doar reactivata…

Cunosc multi judecatori si procurori care au fost amenintati, santajati sau chiar terorizati de DNA care au cedat la un moment dat, si daca mai sunt in sistem nu vor sa se intoarca la perioada 2012-2019. Au fost si altii care nu au cedat presiunilor si au fost arestati, au fost condamnati, au murit in puscarie sau au murit cand au iesit… Cu ei au dat exemplu, iar prin exemplu au instituit frica in sistemul judiciar.

Cam asta este diferenta dintre DNA si SIIJ…

Un exemplu care imi vine in minte acum si despre care cred ca ati uitat:

George Balan – fost prim-procuror Sector 1, fost director adjunct al Sectiei Anticoruptie, Urmarire Penala si Criminalistica din Parchetul General, fost Procuror General al Parchetului Curtii de Apel Bucuresti, fost membru al CSM ales cu unanimitate de Parchetele Curtilor de Apel si fost Vicepresedinte CSM…

A fost urmarit de DNA ani de zile, a fost cercetat intr-o mizerie de dosar, suspendat din functie, trimis in judecata, achitat definitiv pe litera a (‘fapta nu exista’)… ACHITAT… Dupa ani de zile in care omu’ si-a desfasurat activitatea ca avocat, sistemul a fost obligat sa-l reprimeasca.

Dar ce sa vezi: desi avea rang de Parchet General, CSM a hotarat sa-l primeasca ca simplu procuror la un parchet de judecatorie, sa cerceteze furturi de gaini si cereale din hambare, la cativa km de Bucuresti…

Deci cam asta vrea USR-ul: daca am facut un abuz asupra ta, tu trebuie sa consideri ca esti o ‘eroare regretabila’… Si daca mai vrei sa traiesti, accepta ce iti oferim…

Intr-un stat cu adevarat de drept, daca o persoana este suspendata dintr-o functie pentru o cauza penala si este declarata nevinovata, se intoarce pe functia avuta, nu pe cea de om de serviciu in institutia din care a fost suspendat.

Jegurilor…

P.S.: Unul mai inteligent ca mine spunea candva: ‘decat un nevinovat in puscarie, mai bine 10 vinovati liberi’. In Romania lucrului bine facut, este altfel: ‘decat 1 vinovat liber, mai bine 10 nevinovati in puscarie’. Asta este Romania Educata: la puscarie…”

Iată şi postarea de pe Facebook a Sorinei Matei:

„USR-PLUS nu doreste neaparat desfiintarea SIIJ (care oricum e moarta), USR-PLUS doreste obsesiv doar revenirea competentei investigarii magistratilor la DNA. De ce?

Pentru ca doar asa DNA poate supraveghea magistratura, poate pune presiune pe un procuror sau judecator, ca daca magistratul nu da retinere sau arestare in prostiile lor de dosare, respectivului magistrat i se face dosar.

Asta a facut timp de 4 ani si 8 luni DNA, sub mandatul LCK, deschizand 2902 de dosare penale pe magistrati in care au fost vizati 1962 de judecatori si 845 de procurori, timp in care DNA a luat 5935 de masuri de supraveghere pe judecatori, un judecator sindic a fost supravegheat 12 ani si 6 luni, 75 de judecatori ICCJ si zeci de judecatori din 7 Curti de Apel din Romania au fost tinuti cu dosare, instantele au fost tinute sub supraveghere/santaj de DNA. Acestea sunt facts. Asta neaga cu vehementa USR Plus.

Tocmai de aceea a fost infiintata SIIJ, pentru ca acest cumul de putere sa nu mai existe in magistratura. Sa investighezi oameni si apoi tot tu sa pui presiune prin dosare pe judecatori si procurori ca sa dea solutiile pe care le doresti tu in dosarele tale, se numeste santaj.

Pentru ca DNA nu este reformata, ba din contra, este mai deprofesionalizata ca oricand, pentru ca old habits die hard, pentru ca toata lumea stie ce a facut DNA, pentru ca da vina pe toata lumea pentru incompetenta sa, iar puterea in sistemul judiciar trebuie sa fie distribuita echilibrat- este foarte corecta decizia UDMR. Dosarele si puterea de investigare a magistratilor trebuie sa nu se mai intoarca la DNA.

In plus, sa nu uitam, seful DNA este pus politic (ministru, presedinte). Seful SIIJ nu e pus politic (CSM). Este exact pe invers de ce spune USR Plus. Independenta judecatorilor este o garantie constitutionala, chiar daca USR Plus nu vrea sa citeasca Constitutia”.