După ce inițial anunțase că niciun militar american nu a fost rănit în tirul cu rachete declanșat în data de 8 ianuarie de Iran asupra a două baze americane din Irak, Pentagonul a revenit cu o nouă evaluare a consecințelor.
Soldați tratați pentru comoții
Astfel, unsprezece militari americani au fost trataţi pentru comoţii după atacul cu rachete iraniene de pe 8 ianuarie asupra a două baze irakiene în care erau staţionate trupe americane, a anunţat joi armata americană.
”Deşi niciun militar american nu a fost omorât în atacul iranian de pe 8 ianuarie asupra bazei aeriene Al Asad, mai mulţi au fost trataţi pentru simptome de comoţie cerebrală din cauza exploziei şi sunt în continuare evaluaţi”, a declarat căpitanul Bill Urban, purtător de cuvânt al comandamentului central american, preluat de presa internațională, citată de Agerpres.
Măsuri de precauție
Ca măsură de precauţie, unii militari au fost transportaţi la facilităţi americane din Germania sau Kuweit pentru continuarea monitorizării medicale, a adăugat el.
”Când vor fi consideraţi apţi pentru a-şi relua atribuţiile, militarii sunt aşteptaţi să revină în Irak”, a mai spus căpitanul Bill Urban.
Nu mai puţini de 1.500 de americani erau cantonaţi în marea bază aeriană Al Asad din deşertul Anbar.
Riposta Iranului
Iranul a lansat mai multe rachete asupra unor baze irakiene în care se aflau soldaţi americani, în replică la atacul aerian american în care a fost ucis generalul iranian Qassem Soleimani pe 3 ianuarie.
Iniţial s-a anunţat că s-au înregistrat doar pagube materiale şi că nu au fost răniţi soldaţi americani sau irakieni.