După o serie întreagă de rateuri penibile, prin noua reformă fiscală, republicanii din Congres au obţinut, în sfârşit, prima lor victorie remarcabilă. Fără îndoială, în lunile următoare, Trump şi formaţiunea sa vor sărbători respectarea uneia dintre promisiunile electorale menite să facă America „din nou măreaţă”. Dar nu-i decât o falsă iluzie, după cum demonstrează clar mai multe investigaţii independente. Fiindcă noua reformă nu face decât să-i îmbogăţească şi mai mult pe cei deja bogaţi.
Conform unui studiu al centrului independent „Tax Policy”, în 2027 – ultimul an de reformă – acel 1% din populaţie, reprezentând cei mai bogaţi oameni din SUA, va profita de 82% din totalul economiilor făcute la impozit din simplul motiv că termenul de aplicare a multora dintre prevederile incluse în reformă expiră mult mai devreme. Însă chiar şi în condiţiile în care legea cu numeroasele sale reduceri fiscale pentru toate plafoanele de venit va intra în vigoare de anul viitor, 5% dintre americani tot vor plăti mai mult impozit ca acum, iar persoanele bine situate material vor avea cel mai mult de profitat.
„Obamacare” este subminată
Noua reformă nu se limitează însă numai la facilităţi fiscale pentru firme, bogătaşi şi familia Trump. Un capitol al reformei deseori trecut cu vederea va afecta în mod deosebit partea mai puţin prosperă a păturii mijlocii şi pe cei săraci – categorii sociale care oricum se bucură cel mai puţin de reducerile la impozit. Un element important al asistenţei medicale de bază „Obamacare” urmează să dispară. Este vorba despre amenda pe care americanii neasiguraţi medical sunt obligaţi s-o plătească în prezent. În absenţa acestei măsuri, primele de asigurare vor creşte. Congresul estimează că 10 milioane de oameni vor ieşi din sistem, lucru care va duce la creşterea, din nou, a numărului de neasiguraţi medical – situaţie care ar periclita funcţionalitatea „Obamacare”.
Desfiinţarea programului „Obamacare” care, în ciuda problemelor sale, a facilitat accesul a milioane de americani la sistemul de îngrijire medicală, este de multă vreme una dintre dorinţele republicanilor. Or, prin noua reformă fiscală, ei sunt cu un pas mai aproape de acest obiectiv.
Dar noua lege îi afectează pe cetăţenii din clasa de mijloc şi sub alt aspect – trecut, de asemenea, cu vederea. Se estimează că, în decurs de un deceniu, reforma fiscală va duce la creşterea deficitului bugetar cu peste 1000 de miliarde de dolari. Aceiaşi politicieni care acum susţin proaspetele reglementări vor cere măsuri drastice pentru redresarea bugetului, cum ar fi reducerea fondurilor de care acum beneficiază mai ales săracii şi bătrânii.
Trump se autodemască
Pentru Trump, reforma fiscală înseamnă sfârşitul oficial al rolului său autodeclarat de avocat al americanilor de rând. Oricum a fost numai o momeală din partea lui. Acum însă, ştie toată lumea cam în ce ape se scaldă şeful Casei Albe. Şi tot la fel de evident, contrar retoricii, este şi sprijinul de care se bucură republicanii din partea marilor corporaţii. O realitate nu neapărat nouă. Dar este de remarcat felul în care republicanii, cândva foarte mândri de disciplina lor bugetară, renunţă acum la această virtute şi votează o lege care duce la creşterea masivă a deficitului.
Pentru democraţii din opoziţie, noua lege este o bună rampă de lansare în viitorul Congres şi, mai târziu, pentru viitoarele alegeri prezidenţiale. Problematica reformă poate fi anulată în Congres printr-un simplu vot. Va fi treaba democraţilor, care încă se mai luptă cu ei înşişi să treacă peste înfrângerea suferită în faţa lui Trump, să vadă cum vor reuşi sau dacă vor avea vreun plan realist de sprijinire a populaţiei.
Articol realizat de Michael Knigge,
pentru DW.com