Decizia Curții Constituționale cu privire la constituționalitatea carantinării, izolării și internarii pacienților cu coronavirus are efecte negative asupra societății.
Din cauza deciziei CCR, românii au decis să plece din centrele de izolare sau carantină. În plus, și pacienții internați în spitale s-au externat. Decizia CCR a dus și la omiterea situației din centrele de carantină în rapoartele trimise de către Grupul de Comunicare Strategică.
Situația în Suceava
Șeful DSU Suceava a declarat că cele 3.090 de persoane care se aflau în autoizolare, după ce au revenit din străinătate din zona galbenă, nu se mai supun acestei măsuri.
În plus, patru persoane confirmate pozitiv cu noul coronavirus, dar fără simptome de boală, care erau internate în Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, s-au externat la cerere.
Situația în Botoșani
Sâmbătă au ieşit din carantină 19 persoane, iar din izolare la domiciliu 1.258 de persoane recent întoarse din zone galbene din străinătate.
„Este vorba de şase persoane care erau carantinate la cerere şi 13 persoane aflate în carantină instituţionalizată după ce nu au respectat măsura izolării.
De asemenea, au ieşit din izolare toate persoanele care s-au întors în ultimele două săptămâni din străinătate”, a declarat medicul Monica Adăscăliţei, directorul interimar al Direcţiei de Sănătate Publică Botoşani.
Situația în Buzău
19 pacienți internați la Spitalul Municipal din Râmnicul Sărat au fost externați. Aceștia erau asimptomatici și au cerut să fie lăsați să plece acasă.
Majoritatea nu aveau certitudinea că nu mai sunt purtători ai virusului și că nu riscă să îi îmbolnăvească pe cei din jur.
Situația în Dolj
DSP Dolj a declarat că niciun doljean nu se mai află în carantină și că oamenii au făcut cereri pentru a părăsi carantina.
„Au făcut cereri pe proprie răspundere şi au plecat”, spune Ştefan Popescu, purtătorul de cuvânt al DSP Dolj.
Situația în Hunedoara
În timpul stării de urgență au existat trei centre de carantină iar acum doar unul singur mai este deschis. De aici au plecat 15 persoane.
În plus, nici în izolare nu se mai află nimeni. Înainte de decizia CCR se aflau în izolare 914 persoane care acum sunt libere.
Situația în Sibiu
Mai mult de jumătate dintre pacienţii infectaţi cu noul coronavirus, de la Spitalul de Pneumoftiziologie din Sibiu, au fost externaţi la cerere, a declarat purtătorul de cuvânt al Prefecturii, Andreea Ştefan.
„Până în prezent au fost externate 28 de persoane confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2: 24 din cadrul spitalului de Pneumoftiziologie şi 4 din cadrul SCJU Sibiu. În prezent sunt internaţi un număr total de 73 de pacienţi confirmaţi pozitiv în urma testării SARS CoV-2.
Dintre aceştia 48 sunt în cadrul SCJU Sibiu (42 pe secţii, 6 pe ATI), 22 în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu şi 3 în cadrul Spitalului de Pediatrie”, a explicat reprezentanta Prefecturii Sibiu, Andreea Ştefan.
Situația în Bihor
Trei persoane depistate cu noul coronavirus, care sunt cadre medicale (două asistente şi o infirmieră) au refuzat să fie îngrijite la secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Municipal din Oradea.
„S-a discutat cu colegele respective şi li s-a explicat de către medici că internarea este cea mai bună soluţie pentru dânsele şi pentru familiile lor.
Duminică au plecat cu ambulanţa la Oradea, pentru a fi internate la Spitalul Municipal, la Infecţioase, dar când au ajuns acolo au semnat o declaraţie pe proprie răspundere că refuză internarea”, a declarat managerul Spitalului Municipal din Salonta, Adrian Haţegan, pentru Bihoreanul.