Liviu Dragnea nu face cu adevărat pușcărie pentru corupție, el fiind o victimă politică. Afirmația îi aparține jurnalistului Victor Ciutacu, care spune că, după criteriile pentru care a fost arestat fostul lider al PSD, ar trebui arestați o treime din bugetarii din România.

”Dragnea este o victimă politică. El nu face pușcărie pentru corupție. Mă umflă râsul: a angajat două secretare la protecția socială și le-a dus la partid. Asta se întâmplă peste tot în țară, la toate partidele. Ar trebui să arestăm o treime din bugetarii din România”, a declarat Victor Ciutacu, într-un interviu pentru Evenimentul Zilei.

De asemenea, jurnalistul spune că a prevăzut decăderea lui Liviu Dragnea:

”Mărirea m-a surprins, iar decăderea eu i-am anticipat-o și i-am spus-o în față. Este unul din motivele pentru care relația lui cu mine s-a răcit. Nu aș vrea să spun că e un personaj toxic. Cu Dragnea m-am cunoscut încă de pe vremea când era cu fosta lui soție, cu Bombonica. I-am zis în față că o să-l mănânce pușcăria, pe vremea când era pe cai, când câștiga alegeri cu jumătate din mandatele din parlament.

A rămas șocat, s-a uitat la mine cu niște ochi mari și m-a întrebat ce mă face să cred treaba asta. ”Evoluția ta și modul în care te raportezi la ea” – i-am spus. A fost o discuție mai lungă”, a spus Victor Ciutacu.

Principalele greșeli ale fostului lider PSD au fost vanitatea, orgoliul, dorința de mărire și faptul că funcțiile i-ai luat mințile, mai spune jurnalistul:

”(A greșit n.r.) În multe locuri. Începând cu propria dorință de mărire, propria carcasă care nu-l mai încăpea, apoi funcțiile i-au luat mințile. Liviu a crescut bucată cu bucată, e un politician dotat, cu calități. Și abia aștept să văd înjurăturile care vor curge pe net, dar, da, are foarte multe calități. E un tip chiar inteligent și cu o gândire foarte așezată.

Vanitate, orgoliu, dorință de mărire și de stăpânire, avea chestia asta de vătaf local. El e stăpânul. Dar niciun stăpân nu e veșnic, mai ales într-o țară presupus democratică și care are niște parteneriate. Toți ăștia spun că era hrăpăreț, nu știu ce să zic, că eu nu am făcut nicio combinație cu Dragnea. Uman, mie îmi pare rău pentru el”, a mai precizat Ciutacu.