Ambițiile geopolitice și poftele economice ale marilor puteri ar putea, crede Le Figaro – care publică o vastă analiză dedicată acestui subiect – să facă din această vastă regiune a lumii următorul mare teatru al tensiunilor internaționale.

90 de miliarde de barili de petrol!

Această regiune polară a fost multă vreme greșit înțeleasă și confundată mult mai des decât s-ar crede cu modul de funcționare al gemenei sale, Antarctica, despre care aflăm frecvent  fie că un aisberg de dimensiunea unei tari s-a desprins, fie că un nou record de căldură a fost doborât…

Heather Exner-Pirot, cercetătoare la Institutul Canadian Macdonald-Laurier oferă toate cheile necesare pentru a înțelege mizele, într-un mic manual pentru uzul publicului larg – nu fără ironie atunci când evocă faptul că este probabil scena următorului mare conflict mondial și că încălzirea globală va face accesibili 90 de miliarde de barili de petrol – provocând astfel și mai multă încălzire globală.

Noua goană pentru resurse

Trecând peste ironia cercetătoarei, articolul din Le Figaro bifează totuși faptul că  pe măsură ce gheața se topește, Arctica devine mai practicabilă, iar lumea trebuie să se pregătească să înfrunte Rusia și China într-o nouă cursă pentru resurse naturale.

„Este marea sperietoare a momentului : rușii care vor veni să ne fure resursele”, spune Exner-Pirot, adăugând cu aceiași ironie: „Nu văd de ce ar avea nevoie. În Arctica, Rusia reprezintă deja jumătate din teritoriu, două treimi din populație și trei sferturi din PIB-ul produs în regiune.”

Spre deosebire de Antarctica Polului Sud, care este un continent în sine și fără nici o populație reală permanentă, Nordul îndepărtat este împărțit între opt state: Canada, Finlanda, Islanda, Norvegia, Rusia, Suedia, Statele Unite (cu Alaska) și Danemarca (cu Groenlanda).

Aceste opt țări au alcătuit Consiliul Arctic din 1996 și doar șase dintre ele au acces direct la Oceanul Arctic – Suedia și Finlanda fiind blocate de Rusia și Norvegia. Considerat adesea o instituție ceremonială, deoarece îi lipsește autoritatea legislativă obligatorie, Consiliul Arctic a reușit totuși să negocieze mai multe acorduri respectate între membrii săi și membrii observatori, vecini ai regiunii.

Steagul rus, plantat la Polul Nord

Mai multe fapte foarte mediatizate par să contrazică însă ideea că Arctica ar fi, ca și Antarctica, un paradis de pace și un sanctuar diplomatic. În 2007, rușii au plantat simbolic un steag la Polul Nord; în 2018, guvernul chinez a publicat un manifest în care își detaliază ambițiile pentru un nou drum al mătăsii pe aceste ape înghețate.

În 2019, Donald Trump și-a afișat ambiția de a cumpăra Groenlanda și, mai recent, Norvegia a anunțat că dorește să asigure o zonă marină gigantică pentru a asigura accesul la mineralele subacvatice care, potrivit Oslo, ar fi râvnite de alții.

Pentru companii, investiția în explorarea și exploatarea resurselor din Arctica reprezintă sume considerabile cu, desigur, un câștig potențial enorm, dar și un risc la fel de extrem. Shell, de exemplu, a investit peste 7 miliarde de dolari la sfârșitul anilor 2000 pentru a securiza site-urile din Mările Beaufort și Chukchi, în largul Alaska. Dar în 2015, compania petrolieră a renunțat, invocând în special riscurile colosale ale operațiunii în aceste ape în care navighează aisberguri.

Nordul îndepărtat nu ar trebui să devină un punct de tensiune între marile puteri, chiar dacă a fost unul de facto de la mijlocul secolului XX. În această perioadă au fost construite și principalele baze militare care împânzesc Arctica.

Rusia, izgonită din Marea Baltică, își caută trasee

Experții considera că ideea unui război în regiune, în sensul unei invazii fizice, este puțin probabil. Dar războiul din Ucraina, cu intrarea în NATO a Suediei și Finlandei, accentuează tensiunile din această regiune a Arcticii. Rusia își vede accesul la Marea Baltică, devenită un fel de lac NATO, restrâns.

În cele din urmă, dacă Arctica este percepută ca teatru potențial al unui „nou război rece”, aceasta se datorează în primul rând disputelor istorice dintre statele care o mărginesc.

„Pentru că Statele Unite au această dorință de a domina peste tot, iar Rusia are un guvern paranoic, Arctica devine un punct de tensiune”, conchide Heather Exner-Pirot.

Plus ambițiile chinezilor, adevărații adversari ai Statelor Unite, care trebuie dejucate pentru a nu le lăsa nici măcar un iotă în regiune.

Mai puțin un câmp de luptă și mai mult o mare tablă de șah, unde vechile rivalități ale lumii sunt reaprinse la câteva secole după ce a fost „deschis” de către exploratori precum Amundsen, Nansen și Peary, Cercul Arctic ar trebui să rămână o regiune greu de îmblânzit.