Mai mult de jumătate dintre români (60%) declară că au credite, în timp ce peste o treime (37%) susţine că are cheltuieli lunare obligatorii identice cu venitul încasat, reiese dintr-un studiu sociologic referitor la obiceiurile financiare ale românilor, dat publicităţii joi.
Rezultatele cercetării iSense Solutions, comandată de Kruk România cu ocazia Zilei fără Datorii, iniţiativă aniversată pe 17 noiembrie, relevă faptul că 30% dintre cei care au deja credite ar dori să acceseze un nou împrumut în anul următor, dar accesarea unui nou împrumut vizează stingerea unuia anterior, ceea ce poate conduce la „spirala datoriilor”, scrie agerpres.ro.
În ceea ce priveşte accesarea unui împrumut, românii au cea mai mare încredere în bănci, 83% dintre aceştia spunând că ar apela la astfel de instituţii în cazul în care ar avea nevoie de bani.
Pe de altă parte, 14% dintre cei chestionaţi au menţionat că ar lua un împrumut de la o instituţie financiară non-bancară, dacă o instituţie bancară ar refuza să le acorde împrumutul. De asemenea, 70% dintre românii care au accesat un nou împrumut pentru a acoperi o datorie anterioară cred că situaţia lor se va îmbunătăţi în viitor.
În plus, 45% dintre români nu au economii în familie, iar motivul pentru care românii fac totuşi economii sunt mai ales situaţiile neprevăzute cărora trebuie să le facă faţă.
Potrivit sursei citate, peste jumătate (58%) dintre persoanele intervievate sunt dispuse să participe la sesiuni de pregătire online gratuite pentru a învăţa cum să-şi administreze bugetul lunar.
Metodologia de cercetare implementată de iSense Solutions a fost sondaj online, pe un panel reprezentativ la nivel naţional de aproximativ 900 persoane, din mediul urban şi rural, cu o distribuţie de 600 de respondenţi, persoane fără datorii şi aproximativ 300 de respondenţi, persoane cu datorii.
Kruk România este membră a Grupului Kruk şi a fost înfiinţată în anul 2007. Compania este prezentă pe piaţa din România din 2007 şi mai desfăşoară operaţiuni în Cehia, Slovacia, Germania, Italia şi Spania. Kruk a fost listată pe Bursă de Valori Varşovia, în anul 2011.