Unul dintre subiectele fierbinţi ale acestor zile este taxa pe lux sau taxa de solidaritate pentru care insistă Partidul Social Democrat.
Situaţia pensionarilor, dar şi a salariaţilor din România, este cu adevărat tragică
Într-un mesaj postat pe pagina sa de socializare, economistul Adrian Câciu atrage atenţia că, dincolo de ştirile false şi de manipulări, situaţia la nivelul românilor de rând este foarte gravă. În tot acest timp, în care milioane de oameni se îndreaptă spre pragul sărăciei, câteva mii de români devin milionari, chiar în timp de pandemie.
Adrian Câciu subliniază şi situaţia salariaţilor din România sau cea a milioanelor de pensionari cu pensii prea mici. Concluzia: România nu are clasă de mijloc, sunt doar români bogaţi şi români săraci, spune economistul.
“În timp ce voi sărăciţi, 14 mii de români au devenit milionari în pandemie. Din 19 milioane.
În timp ce voi va îngrijorați de manipulările unor sindrofisti de dreapta, 90% din depozitele bancare, sunt detinute de doar 15% din deponenți, media depozitului fiind de peste 200 mii euro.
În același timp, 85% dintre cei care au depozite, dețin doar 10% din valoarea acestora. Media unui depozit fiind de 1000 de lei.
Doar 50.000 de români câștiga peste 3000 de euro (doar 1% din total angajați) și 540 mii peste 1000 de euro, 39% din aceștia fiind în sistemul public.
83% din angajați câștiga sub 2800 de lei pe luna, iar 50% din salariați câștiga sub 1600 lei pe luna. Peste 4 milioane de pensionari câștiga sub 2000 de lei pe luna.
Ce înțelegeți de aici? Că în România nu exista clasă de mijloc. Există doar bogați și săraci.
Câti sunt bogați? 12% din români dețin 92% din averea totală a românilor.
Credeți ca nu pot plăti câțiva lei în plus la impozite?”, scrie Adrian Câciu pe pagina sa de Facebook.
Unii se opun ca averile de lux să fie taxate. De ce? Ca să fiți voi săraci
Economistul mai vine cu câteva cifre, care întâresc faptul că bogaţii României, mulţi dintre ei făcând avere prin evaziune fiscală, ar trebui taxaţi mai aspru de către autorităţi.
“Și sa va mai spun niște cifre: Evaziunea fiscală din România, evaluata la peste 12 miliarde euro anual este realizată de maxim 5% din populație. 5% hoți va fură viitorul. Iar unii se opun ca hoții să plătească.
Economia neagra din România este evaluata la circa 60 de miliarde euro anual. Unii se opun ca averile de lux, multe dobândite din economia nefiscalizata, sa fie taxate. De ce se opun? Ca sa fiți voi, cei 16-18 milioane, săraci.
Peste 80% din averi sunt alimentate din economia informala/gri/neagră. Este greu sa se plătească impozit în plus pe venituri exceptionale, de tip speculativ?”, mai afirmă Adrian Câciu în mesajul său.
România va avea mai mult, oricât s-ar chinui cei care au jefuit aceasta țară să se opună
El subliniază că România se va bucura de mai mult, cu toate că cei care au jefuit ţara până acum se opun din răsputeri.
“România merită mai mult!
Și va avea mai mult, mai devreme sau mai târziu, oricât s-ar chinui cei care au jefuit aceasta țară să se opună.”