Interpretul de muzică populară Constantin Enceanu vine cu noi informații referitoare la moartea lui Petrică Mîţu Stoian. Acesta susține că era vaccinat anti-covid complet, însă după ce s-a imunizat a făcut o declarație sumbră.
Interpretul de muzică populară Constantin Enceanu vine cu dezvăluiri de ultimă oră. Potrivit acestuia Petrică Mîţu Stoian a fost infectat cu COVID, iar forma bolii a fost una medie, artistul revenindu-și destul de repede.
„A avut o formă medie de COVID. Câteva zile a avut temperatură 37,6, apoi lucrurile a intrat în normal”, a declarat Constantin Enceanu, la România TV.
O dezvăluire cutremurătoare este cea legată de reacția cântărețului după ce s-a vaccinat. Mai exact, Petrică Mîţu Stoian s-a imunizat încă din primăvara acestui an, fiind extrem de bucuros că s-a numărat printre primele persoane din România.
Pe de altă parte, acesta ar fi glumit spunând că își dorește să moară în glorie.
„Se vaccinase cu ambele doze. S-a vaccinat în primăvară printre primii. Dacă vă uitaţi pe Facebook-ul lui, a postat că e printre primii solişti care s-au vaccinat.
Spunea în glumă: suntem printre primii solişti de muzică populară care s-au vaccinat şi vreau să mor în glorie”, a mai spus cântăreţul.
Când s-a infectat Petrică Mîţu Stoian cu COVID
În ceea ce privește infectarea cu COVID, apropiatul lui Petrică Mîţu Stoian, susţine că regretatul artist care s-a stins sâmbătă seara „acum o lună de zile a făcut COVID, la opt-nouă luni de la vaccinare”.
Totodată, acesta susține că artistul și-ar fi făcut un CT în urmă cu o săptămâni, în urma căruia a constatat că noul coronavirus i-a lăsat urme, acesta fiind și motivul pentru care a decis să meargă la clinică.
„Mi-a zis acum o săptămână că şi-a făcut CT-ul la plămâni, că plămânul stâng undeva 30% se vedea ca o oglindă. COVID-ul şi-a lăsat amprenta. De aceea a mers la acea clinică să se refacă.
Nu a tuşit Petre absolut deloc. Mi-a spus cu o săptămână în urmă. Lasă-mă mai încet că obosesc. Sechelele COVID-ului aşa se întâmplă”, a mai spus Constantin Enceanu.
De menționat este faptul că moartea lui Petrică Mîţu Stoian a devenit acum subiectul unui dosar penal investigat de procurori. Mai exact, atât anchetatorii cât și familia acestuia, vor decide efectuarea autopsiei.
Deși familia artistului refuzase inițial, în final s-a cerut și autopsia sa. Sora îndrăgitului interpret de muzică populară Petrică Mîţu Stoian a acceptat efectuarea autopsiei, după ce a aflat că alți trei pacienți au avut probleme mari de sănătate în urma oxigenării excesive la clinica privată unde artistul a mers pentru recuperarea post-COVID.
Amintim faptul că Petrică Mîţu Stoian s-a stins din viață sâmbătă seara, în jurul orei 20.00 la Spitalul Judeţean din Reşiţa, judeţul Caraş-Severin. El a fost dus de urgenţă, după ce starea sa s-a înrăutăţit, el fiind internat iniţial la Clinica Nera pentru recuperare după infectarea cu COVID.