Membru în Comitetul Consultativ al Guvernului pentru pandemia de COVID-19, omul de știință John Edmunds, a declarat că oamenii vor trebui să învețe să trăiască cu acest virus deoarece acesta nu va fi eradicat. Omul de știință a subliniat că apariția unui vaccin ar îmbunătăți situația.

„Va trebui să trăim cu acest virus pentru totdeauna. Există foarte puţine şanse să fie eradicat”, a declarat în Parlament John Edmunds, membru al Grupului Ştiinţific Consultativ pentru Situaţii de Urgenţă (SAGE), notează agerpres.ro.

Incidența trebuie menținută

Deşi coronavirusul va exista pe termen nedefinit, Edmunds a declarat că perspectiva unui vaccin spre sfârşitul iernii ar trebui să aibă un impact asupra strategiei guvernului.

„Dacă vaccinurile sunt foarte aproape, atunci, după părerea mea, ar trebui să încercăm să menţinem incidenţa cât mai scăzută acum, pentru că vom putea folosi vaccinuri într-un viitor nu prea îndepărtat”, a mai spus el.

Marea Britanie a investit în diferite vaccinuri împotriva coronavirusului

El a afirmat că Marea Britanie a jucat un „joc inteligent” investind în diferite vaccinuri împotriva coronavirusului. Marea Britanie a semnat acorduri de aprovizionare pentru şase vaccinuri COVID-19 diferite, cu 340 milioane de doze asigurate.

„Cred că vom fi într-o poziţie rezonabilă peste câteva luni”, a spus el. „Nu cred că vom vaccina pe toată lumea, însă pentru început (vom vaccina) persoanele cu cel mai mare risc, angajaţii din domeniul medical şi tot aşa”, a mai afirmat el.

Regatul Unit se află într-un punct precar

Profesorul Peter Horby a spus că Marea Britanie se află într-un ”punct precar” în timp ce numărul cazurilor de Covid și numărul internărilor continuă să crească.

El este de părere că vor urma și mai multe decese și face apel la oameni să-și limiteze contactul social.

Ministerele spun că abordarea lor de impunere a unor restricții locale este clea bună de a merge înainte.

Premierul este așteptat să anunțe luni restricții mai dure la nivel local.

Planurile au stârnit deja contestări, deputații laburiști din Greater Manchester spunându-i lui Johnson că nu vor sprijini să fie plasați sub cel mai dur nivel de restricții, notează hotnews.ro.