PSD nu se dezminte. La 30 de ani de la Revoluție, urmașii lui Ion Iliescu încearcă din nou să-și șocheze electoratul înaintea alegerilor parlamentare. Niciodată nu le-a reușit până acum. De la Ilie Năstase și până la Alexandru Rafila, social democrații de astăzi au pus all-in pe așa zise vedete și au dat un chix uluitor.
PSD încearcă să se rebranduiască. Pentru a câta oară? Noul șef al social democraților, Marcel Ciolacu, crede că a dat lovitura cu Alexandru Rafila și introducerea acestuia pe lista pentru alegerile parlamentare. Istoria spune însă că e o nouă greșeală marca PSD. Rezultatele le vom vedea pe 7 decembrie, a doua zi după alegeri.
Adevărul despre Alexandru Rafila!
PSD prin Marcel Ciolacu a vrut să dea o lovitură de imagine. A anunțat cu surle și trâmbițe înregimentarea în partid a lui Alexandru Rafila, șeful Societății Române de Microbiologie și reprezentantul României la OMS. Totul vine la pachet cu trecerea pe linie moartă a câtorva personaje de tristă amintire. Este vorba despre Eugen Nicolicea, Șerban Nicolae, Florin Iordache, Carmen Dan sau Viorica Dăncilă. Aceștia nu vor mai prinde locuri pe listele PSD pentru alegerile din iarnă.
Așadar, schimbare de gardă. Cel mai vechi parlamentar, Eugen Nicolicea, din 92 și până în 2020 la Palatul Parlamentului, i-ar lăsa locul lui Alexandru Rafila. Nu vă lăsați păcăliți. Nu a dat tehnocrația în PSD. Rafila este de mult timp membru al acestui partid, dar nu la fel de activ precum alții. Poate că nu și-a plătit cotizația, iar acum, în plină criză, a achitat datoria și a prins un loc. Nu e bună nici de glumă.
Acum, PSD încearcă, din nou, pentru a câta oară, să ne vândă iluzii. Alexandru Rafila, șeful Societății Române de Microbiologie și reprezentantul României la OMS vrea un mandat de parlamentar pentru următorii patru ani. Pe bune? De unde până unde această mutare care îi surprinde, cu siguranță, și pe mulți membri activi sau inactivi ai PSD.
Ce surprinde însă și mai mult este consecvența lui Rafila sau mai bine spus inconsecvența acestuia. E crasă de-a dreptul. În mod normal, un medic trebuie să aibă capul limpede 24 de ore din 24, la orice oră. Ei bine, Alexandru Rafila ne-a dovedit că poate fi un bun politician. Adică, poate ocoli adevărul când vrea, îl poate distorsiona ca să îi meargă lui bine. Înaintea alegerilor locale, Victor Ponta, în căutare de candidat la București, i-a oferit sprijinul lui Rafila.
Acesta a refuzat elegant, așa cum îi stă bine unui om în halat alb. Care a fost motivul? Nu! Nu vă gândiți că Rafila și-a făcut calcule politice și că știa că nu are nicio șansă în fața lui Nicușor Dan, Firea sau Traian Băsescu. Acesta a spus că nu poate să-i îndemne pe români să-l voteze dacă tot el le spune să stea acasă și să se protejeze de coronavius. Pe bune?
„Este adevărat că înainte de a pleca în vacanţă am primit o ofertă din partea domnului Victor Ponta, preşedintele partidului Pro România ca să reprezint, să mă sprijine pentru fotoliul de primar al Capitalei. Vă daţi seama că asta e o propunere pe care trebuie să o diger, de aceea nu poţi să răspunzi pe moment nici da, nici nu. Eu m-am întors în urmă cu două zile în ţară şi i-am comunicat că declin această propunere, deci nu candidez la Primăria Capitalei.
Unul dintre motivele foarte serioase este că ne aflăm într-o perioadă dificilă şi cred că expertiza mea este mai degrabă utilă în zona aceasta a sănătăţii publice, decât în administraţia locală şi cred că este decizia corectă pe care am luat-o în acest moment”, ne spunea somitatea atunci.
Serios? Știți câte persoane au fost descoperite pozitive și făcute publice pe 27 septembrie? 1438. Astăzi, am depășit 4000 de cazuri. E posibil, Doamne fereste, ca pe data de 6 decembrie, în ziua alegerilor, să fim la 5000 de cazuri. Asta ca să nu fim alarmiști și să spunem 10.000.
Deci la aproape 1500 de cazuri Rafila nu voia să îndemne populația să iasă din casă și să-l voteze, dar la peste 4000 vă cere votul. Și din ce postură vă cere votul? Din frumosul partid care și acum îl are în tablou, pe perete, la loc de frunte, pe celebrul Ion Iliescu, altă somitate și el, precum Rafila. Mai rămâne ca medicul care ne oferă sfaturi la televizor să ne spună că era de mic fanul lui Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și Petre Ninosu pentru ca tacâmul să fie complet. Nimic nu mai miră pe nimeni. Și celebrul Sorin Grindeanu după ce a dat OUG 13 țipa în Parlament că el e „Sorin Grindianu” și că nu merită să fie dat jos prin moțiune de cenzură pentru că i s-a opus lui Dragnea. Opoziția nu a durat mult și Grindeanu a ajuns șef ANCOM.
PSD nu se află la prima încercare de racolare a unor așa zise vedete pentru a lua ochii electoratului. Bătrânul PDSR, strămoșul PSD-ului, a încercat să dea lovitura în 1996. Sătul de faptul că în București obține mereu rezultate rușinoase la alegeri Ion Iliescu, pe atunci omul care conducea partidul cu mână de fier, deși era și președintele țării, l-a pus candidat la Primăria București pe Ilie Năstase. Da, legendarul Ilie Năstase. Era o mișcare disperată a socialiștilor prin care încercau să ia fața Dreptei.
Rezultatul a fost rușinos. Ilie Năstase a fost bătut de către Victor Ciorbea, un necunoscut ex lider sindical. De fapt, atunci a început ascensiunea lui Ciorbea în politică. După câteva luni de mandat ca primar, a fost numit premier la final de 1996, după ce Dreapta formată atunci din PNȚCD și PNL a câștigat alegerile parlamentare și prezidențiale.
PSD a mai comis-o o dată chiar în acest an. Disperată că nu va reuși să-și asigure un nou mandat la Primăria Capitalei, Gabriela Firea a încercat o lovitură de imagine. A pus pe lista de consilieri generali, de-a valma, foști sportivi, actori, oameni cu dosare penale sau medici. Anghel Iordănescu, Daniel Pancu, Cornel Dinu sau Dumitru Dragomir s-au regăsit pe lista lui Firea. Nu conta faptul că habar n-aveau pentru ce funcții candidează și ce competențe ar fi trebuit să îneplinească. Să fie de imagine. De fapt, singurul lucru pe care Firea a încercat să și-l creeze în 4 ani de mandat. Realizări zero, investiții masive în imagine. Rezultatul a fost zdrobitor. Nicușor Dan a învins-o și Firea e șomeră acum.
Să revenim, în final, la Alexandru Rafila. Poate ne spune și nouă când e Rafila și când e Rafi că ne-am săturat. De 30 de ani, politicienii, aceste muze și primadone ale României, promit totul și rezultatele sunt fix zero. Oare cine va fi următoarea vedetă cu care PSD vrea să ne ia ochii la Parlamentare. Loc mai e pe liste, Rafila nu e destul. Oricum, loc e pe liste, procente nu prea mai sunt. Acel 46% din 2016 va fi mult mai mic acum, iar parlamentari social democrați, slavă Domnului, și mai puțini.