Potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică, România a devenit campioană la importuri în toate domeniile. Sursa citată arată că inclusiv alimentele de bază pe care românii le consumă vin din străinătate și nu sunt produse în țară.
În același timp, jumătate din carnea de porc care este consumată la nivel național, este importantă, iar același lucru este valabil și la capitolul energie.
Cei mai afectați sunt însă cei care lucrează în domeniul agriculturii în contextul în care, din cauza valului de scumpiri fără precedent, producția ar urma să scadă în continuare, iar țara va prefera să se bazeze în continuare pe import.
Trebuie menționat faptul că în ultimii ani, producția de alimente din România a înregistrat o scădere fără precedent. În acest context, țara dene din ce în ce mai depdendentă de importuri pentru a-și putea asigura consumul.
Cât poate să producă România
Cifrele publicate de INS arată că România produce la momentul actual doar puțin peste jumătate din carnea de porc pe care o consumăm și mai puțin de 35% din zahăr.
În ceea ce privește situația lactatelor, a ouălelor, a uleiului, a fructelor sau a legumelor și în acest caz, România se bazează tot pe importuri. Potrivit Realitatea Plus, deși românii apreciază gustul și calitatea alimentelor din țară, producția internă nu pare a fi suficientă astfel încât să umple tarabele, dar și rafturile magazinelor sau ale piețelor din toată țara.
Referitor la cea mai mare problemă de până acum, agricultorii, dar și producătorii nu mai pot face față valului de scumpiri la energie și la îngrășăminte. Totodată, trebuie menționat faptul că și pesta porcină africană a avut un impact devastator asupra producției de carne de porc din România.
Un număr fără precedent de animale au fost sacrificate în ultimii ani. În acest context, în prezent, producția de carne de porc din România acoperă acum doar jumătate din consum, în condițiile în care în anul 2015 acoperea 70%.
Autoritățile sunt cele care trebuie să ia măsuri în acest sens, însă în timp ce facturile la gaze, electricitate și materii prime vor crește, România va continua să mănânce alimente de bază și fructe sau legume importate.
Datele publicate de Institutul Național de Statistică arată că în 2021, România a importat 70% din produsele de la raft. Referitor la producția internă, sursa citată arată că țara noastră poate produce, dintre alimentele de bază doar:
- carne de porc – 55,3%
- zahăr – 34,9%
- produse lactate – 86,4%
- ouă – 96,8%
- ulei vegetal – 84%
- fructe – 68,5%
- legume – 77,2%