Românii care vor să opteze pentru amânarea ratelor la bănci trebuie să știe și ce se va întâmpla în momentul în care măsura nu va mai fi în vigoare. Într-un interviu acordat la Antena 3, Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR Mugur Isărescu, a venit cu mai multe explicații.
El a vorbit despre ascensiunea indicelui ROBOR, dar și despre efectele pe care această creștere le are asupra ratelor la bănci. El susține că cifrele sunt alarmante și au efecte devastatoare.
„Cred că este foarte important să facem o subliniere. Toate cifrele, care sunt alarmante din multe puncte de vedere, sunt efecte. Cauzele sunt în altă parte, şi în primul rând în istoria noastră. Ne ducem câteva secole în spate şi vedem probleme grele de care nu am putut scăpa nici în 40 de ani de comunism şi nici în 30 de ani de capitalism.
Efectele creșterii Indicelui ROBOR la trei luni asupra creditelor
Dacă vrem să înţelegem aceste cifre, trebuie să ne uităm într-un raport care se face semestrial în România, un raport care se referă la veniturile şi cheltuielile din gospodăriile populaţiei”, a declarat Adrian Vasilescu la Antena 3.
Referitor la măsura privind amânarea ratelor, consilierul guvernatorului BNR susține că la creditele negarantate, românii pot să întârzie cu plata ratelor, iar situația nu este una gravă.
„Da, la creditele negarantate românii îşi mai permit să mai întârzie cu plata ratelor. Situaţia nu e gravă în general. Dacă ne referim la totalul creditelor în derulare, numai 3,1 % sunt cu rate întârziate, întârzieri de la o lună la un an. Nu sunt mulţi într-o statistică, chiar dacă facem comparaţie cu UE şi zona euro”, a mai punctat economistul.
Capcanele măsurii privind amânarea ratelor la bănci
Adrian Vasilescu susține însă că sunt mai multe capcane pe care românii trebuie să le știe. Sunt persoane care vor alege să își amâne ratele pentru că pot face asta și automat, trebuie să suporte consecințele.
El a adăugat că măsura se adresează în special celor care au rămas fără locuri de muncă sau au prea multe cheltuieli din cauza inflației, motiv pentru care populația trebuie să fie atentă când optează pentru o astfel de măsură.
„Prima capcană şi cea mai importantă, având în vedere o analiză psihologică, este aceea că mulţi îşi amână ratele numai pentru că pot să o facă. Şi au intrat în capcană. Această măsură este foarte importantă şi vine în sprijinul celor care au acum probleme importante, şi-au pierdut locurile de muncă, cheltuielile sunt mai mari din cauza inflaţiei, puterea de cumpărare scade. Astea sunt problemele”, a mai spus Adrian Vasilescu.