Lumea mondenă este uimită de anunțul făcut de cunoscuta artistă Anca Țurcașiu, cu privire la divorțul de medicul stomatolog George Cristian.
După 22 de ani de căsnicie, cei doi erau văzuți, nu fără temei, ca unul dintre cele mai sudate cupluri din agitata lume mondenă autohtonă.
Naș în topul celor mai bogați români
Cei doi s-au cunoscut în America, în anul 1997, și după un an s-au căsătorit. Întâlnirea a avut loc atunci când Anca Țurcașiu se află într-un turneu în Statele Unite ale Americii, imediat după despărțirea de fostul soț, folkistul Gheorghe Gheorghiu.
Puțină lume știe însă că stabilitatea cuplului Anca Țurcașiu – George Cristian s-a datorat în mare parte nașului de cununie al celor doi, cunoscutul om de afaceri Cristian Țânțăreanu.
Aflat pentru mulți ani de zile în topul celor mai bogați români, Țânțăreanu a construit practic de la zero ”paradisul verde de la Corbeanca”, complex rezidențial în care a oferit o casă de lux și cuplului Anca Țurcașiu – George Cristian.
Un milionar excentric
Țânțăreanu este unul dintre cei mai excentrici milionari din România, fiind cunoscut pentru un limbaj colorat și o fire năstrușnică.
Deși se știe că este devotat 100% partenerei sale de viață, omul de afaceri s-a lăudat în nenumărate rânduri în emisiuni televizate cu presupusele sale escapade amoroase.
El a povestit cu lux de amănunte despre masajele erotice de care ar fi avut parte în vacanțele pe care le-a petrecut în Thailanda.
Principalele domenii în care Cristian Țânțăreanu face afaceri sunt imobiliarele și construcțiile. În anul 2007, averea lui era estimată la 40-50 milioane dolari, însă în ultimii ani se pare că totuși potența financiară a omului de afaceri a mai scăzut.
Director la o întreprindere de construcții
Până în anii ’90, Țânțăreanu a lucrat ca director pentru o mare întreprindere de construcții aparținând statului român.
“Eu vin din șantier acum. Am 70 de oameni care muncesc și trebuie să-i supraveghez. Ce să le fac, eu le-am spus să stea acasă, dar au spus că n-au ce să mănânce. Dacă asta-i viața, ce putem să facem?! Eu respect normele de igienă, mă spăl pe mâini, stau în casă, mă uit la tv și am rărit vizitele”, a declarat recent Cristian Țânțăreanu, în contextul pandemiei de coronavirus.
În anul 2009 a fost diagnosticat cu cancer la colon, de care s-a vindecat în urma unei operații la Paris.
Ţânţăreanu a învins teribila boală, doar că din când în când, între două călătorii în jurul lumii şi un tun în afaceri, mai aruncă şi câte o fumigenă pentru tabloide.
”Doctorul a spus că, dacă o să am grijă şi n-o să fac abuzuri, s-ar putea să prind Crăciunul. Sunt bine cu sănătatea, am slăbit 15 kilograme, dar am pus nouă înapoi. Mă pregătesc de ultimul drum de acasă… la Bellu!“, glumește în legătură cu acest subiect milionarul, mai ales că presa mondenă anunță periodic că ar fi pe ultima sută de metri.
”Foarte bine că a divorțat”
Cristian Ţânţăreanu și partenera lui de viață, Manuela, despre care toată lumea știe că este soția lui, nu au trecut niciodată pe la ofițerul de Stare Civilă. Deși formează un cuplu de peste 20 de ani, nu sunt căsătoriți, iar din motive doar de el știute, Tânțăreanu s-a ferit să vorbească vreodată despre asta.
Întrebat de ce nu s-a însurat cu Manuela, care în acte poartă numele de familie Vrânceanu, Țânțăreanu s-a rezumat la o explicație foarte scurtă: ”Nu a fost momentul atunci”.
În legătură cu divorțul finilor săi de cununie, Anca Țurcașiu și George Cristian, omul de afaceri a răspuns în nota care l-a făcut deja celebru:
”Foarte bine că a divorțat (…). Lasă că e mult bine singur, nu e un capăt de lume. Știu că în ultima perioadă au avut divergențe, nu se mai înțelegeau deloc. Ultima dată i-am văzut împreună acum două zile. Dar na… nu înseamnă că era roz situația”, a confirmat pentru Click! Cristian Ţânţăreanu separarea celor doi.