Andreea Bălan, una dintre cele mai cunoscute vedete din România, a avut o carieră îndelungată, atât pe scenă în spectacole, cât și pe micul ecran în diverse show-uri de televiziune. Viața ei profesională și privată a fost mai mereu în lumina reflectoarelor, dar aceasta nu a dezvăluit până acum ce a făcut de fapt cu banii câștigați de-a lungul timpului și în ce i-a investit.
Artista a dezvăluit recent în cadrul podcast-ului lui Cătălin Măruță în ce a investit banii pe care i-a câștigat și ce proprietăți deține. Andreea Bălan i-a spus lui Măruță că deține mai multe proprietăți, printre care o casă și două apartamente.
Ca un artist, trebuie să investesc
„Eu am o casă, casa respectivă pe care am construit-o atunci, am răscumpărat și cealaltă parte și acum suntem în renovări, pentru că vreau să mă bucur de tot spațiul, e o casă mare, care valorează ceva. Și am mai două apartamente”, a mărturisit artista.
„Deci în treaba asta cu imobiliarele, indiferent ce se întâmplă cu jobul, să mai aducă un venit pasiv copiilor”, a completat Măruță.
Andreea Bălan a spus că abia în ultimii doi-trei ani a început să investească, dar consideră că orice artist trebuie să facă asta.
„Da, așa e. Și atât. În rest, abia în ultimii ani am investit în mine. În show-uri, în ținutele de scenă, tot timpul am vrut să fie spectaculoase. Dar în mine, personal, n-am investit, ceea ce era greșit. Abia în ultimii doi, trei ani am început să investesc în mine. Mă doare inima când dau cu cardul, o geantă 1.500 de euro…
Eu nu pot să îmi cumpăr lucruri foarte scumpe. Mai bine pun banii în bancă și mă uit pe aplicație dimineața… uuu, ce bine! Ca un artist, trebuie să investesc”, a mai adăugat cântăreața în vârstă de 36 de ani.
Sursă foto: Facebook