Adevărul despre bananele verzi. Ce s-a descoperit acum. Bananele verzi sunt mai puțin apreciate pentru gustul lor, decât bananele coapte. Cu toate acestea, amidonul pe care-l conțin poate aduce beneficii nebănuite în cazul anumitor afecțiuni.
Adevărul despre bananele verzi
Un studiu realizat anul trecut arată că sunt mai sănătoase decât am crede. Amidonul din bananele verzi poate reduce riscul unor cancere și cu peste 50%.
Un studiu efectuat pe oameni cu risc ereditar ridicat de a dezvolta diferite tipuri de cancere a arătat un efect preventiv major al amidonului rezistent, care se găsește într-o serie de alimente precum ovăz și banane ușor verzi.
Acesta poate fi găsit și în cerealele pentru micul dejun, pastele fierte și răcite și orez, mazăre și fasole, scrie Thebrighterside.
Care a fost concluzia studiului la pacienții cu sindrom Lynch
Studiul respectiv, cunoscut sub numele de CAPP2, a implicat aproape 1000 de pacienți cu sindrom Lynch din întreaga lume și a dezvăluit că o doză regulată de amidon rezistent, cunoscut ca fibre fermentabile, luată în medie de doi ani, nu a afectat cancerele intestinale, dar a redus cancerele din alte părți ale corpului cu aproape 50%. Acest efect a fost deosebit de pronunțat în cazul cancerelor gastrointestinale superioare, inclusiv cancere esofagiene, gastrice, ale tractului biliar, pancreatic și duodenului.
Condus de experți de la Universitățile din Newcastle și Leeds, publicat în Cancer Prevention Research, revistă a Asociației Americane pentru Cercetarea Cancerului, cercetarea a fost completată cu date cuprinzătoare ale registrului național de cancer pentru un număr de 369 dintre participanți.
Pe durata studiului, participanții au luat o doză din acest tip de amidon, numit amidon rezistent, echivalentul celui obținut dintr-o banană care este încă verde. În cadrul studiului s-a observat dispariția cancerului la fiecare pacient. Efectul administrării suplimentului a fost evident timp de 10 ani și după ce pacienții au încetat să-l mai ia.
Amidonul rezistent reduce o serie de tipuri de cancer cu peste 60%
„Am descoperit că amidonul rezistent reduce o serie de tipuri de cancer cu peste 60%. Efectul a fost cel mai evident în partea superioară a intestinului”, a declarat John Mathers, profesor de nutriție la Universitatea Newcastle.
„Doza utilizată în studiu este echivalentul consumului unei banane, în fiecare zi. Înainte ca acestea să devină prea coapte și moi, amidonul din banane rezistă la descompunere și ajunge în intestin, unde poate schimba tipul de bacterii care trăiesc acolo”, a subliniat el.
Amidonul rezistent poate fi administrat și ca supliment și se găsește în mod natural în:
- mazăre
- fasole
- ovăz
- alte alimente bogate în amidon
Hrănește bacteriile intestinale bune
Amidonul rezistent este un tip de carbohidrat care, spre deosebire de majoritatea carbohidraților, nu este digerat în intestinul subțire. În schimb, fermentează în intestinul gros, hrănind bacteriile intestinale sănătoase.
Profesorul Mathers crede că amidonul rezistent poate reduce dezvoltarea cancerului prin reducerea cantității de acizi biliari din intestin. Se știe că dăunează ADN-ului și, în cele din urmă, duce la cancer.
El a avertizat însă că vor fi necesare studii suplimentare pentru a verifica acest lucru. Cercetări anterioare publicate ca parte a aceluiași studiu au arătat că:
- aspirina a redus riscul de cancer al intestinului gros cu 50%.