Adevărul despre banii de pensie! Toți românii trebuie să știe câți bani vor primi, de fapt

bani, lei, pensii, pensii sub 2.000 lei

SURSA FOTO: Dreamstime

Românii care au de gând să se pensioneze peste 10 ani vor avea parte de un șoc financiar greu de suportat. Analiștii au spus ce se va întâmpla cu acești români și ce pensie vor avea.

Potrivit analiștilor financiari, românii care se vor pensiona peste 10 ani vor avea o pensie de doar 30% din salariu. De asemenea, experții spun că șocul financiar va fi unul greu de suportat, dat fiind faptul că acele persoane vor trebui să își coboare semnificativ standardul de viață.

Ce pensii vor avea românii?

„Știm cu toții că sistemul de pensii din România este unul nesustenabil pe termen lung. Conform analiștilor, persoanele care urmează să se pensioneze în 10+ ani, vor avea o pensie de circa 30% din salariu. Șocul financiar va fi unul greu de suportat, dat fiind faptul că acele persoane vor trebui să își coboare semnificativ standardul de viață.

Cu siguranță că fiecare dintre noi dacă am fi avut 40.000 euro la 20 de ani pentru studii/prima mașină/locuință etc, am fi avut un start mai bun în viața de adult. Ei bine, dacă părinții din România ar economisi și investi alocația copiilor (250 lei) timp de 20 de ani într-un instrument financiar cu un randament de 10%, 40.000 de euro ar fi suma pe care ar putea-o oferi copilului”, adaugă Ion Soltinschi, consultant financiar al Mr.Finance.

România, pe ultimul loc în UE la educația finanaciară

Totodată, potrivit analiștilor, România se află pe ultimul loc din UE la capitolul educației financiare, iar acest lucru poate determina reticența în a aloca resurse financiare pentru investiții.

”România se află pe ultimul loc din UE la capitolul educației financiare. Mulți oameni nu sunt conștienți de importanța investițiilor sau nu au suficiente cunoștințe despre instrumentele și strategiile de investiții. Lipsa de informare și înțelegere poate determina reticența în a aloca resurse financiare pentru investiții.

Realitatea la nivel de țară este mult mai sumbră pentru că, statistic vorbind, în jur de 70% din persoanele din România își iau sfaturi financiare de pe social media sau prieteni. Există posibilitatea ca acele persoane să nu primească cele mai bune sfaturi financiare, acest lucru reflectându-se și în nota primită la capitolul educație financiară, nota 2,2 din 10, ceea ce ne clasează pe ultimul loc în Europa,” a declarat Ion Soltinschi, consultant financiar al Mr.Finance.

Românilor le este teamă să își investească banii

Totodată, analiștii precizează că teama de a nu pierde bani și lipsa educației financiare îi face pe români reticenți în privința investițiilor pe termen lung. Astfel, din cauza neparticipării la investiții, banii sunt afectați de inflație.

”Una dintre consecințele principale ale neparticipării la investiții este că banii sunt afectați de inflație. Inflația este creșterea generalizată și susținută a prețurilor bunurilor și serviciilor în timp.

Dacă banii sunt lăsați într-un cont bancar fără a fi investiți, este posibil ca rata dobânzii să nu țină pasul cu inflația, ceea ce duce la o diminuare a puterii de cumpărare pe termen lung. Apoi, neparticiparea la investiții poate însemna că oamenii vor fi nevoiți să își ajusteze obiectivele sau sa nu le îndeplinească niciodată.

O altă consecință a neparticipării la investiții este dependența exclusivă de veniturile active. Veniturile active provin din munca, cum ar fi salariul lunar sau alte activități generatoare de venit. Dacă nu investești, vei fi limitat în ceea ce privește creșterea financiară, deoarece veniturile active pot fi instabile sau pot stagna în timp”, a mai spus Ion Soltinschi, consultant financiar al Mr.Finance, potrivit adevărul.ro