Legea pensiilor va fi aprobată în Parlament săptămâna viitoare, după care va merge spre promulgare la preşedinte, a declarat, miercuri seară, la Digi 24, ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Budăi.
Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Budăi a respins categoric declaraţiile din spaţiul public, potrivit cărora nu ar mai fi bani de salarii sau de pensii, afirmând că „atunci când o ţară nu-şi va mai putea plăti pensionarii, mai bine încuiem ţara şi plecăm”. „Săptămâna viitoare Legea pensiilor va fi introdusă în şedinţa de Birou Permanent pe ordinea de zi, să fie cerută pentru dezbatere pe ordinea de zi mai în faţă şi aprobată de Parlament. După cum am demonstrat de când am venit la guvernare, îmi aduc aminte că nu a contat că a fost sâmbătă, duminică sau chiar am venit şi din vacanţă parlamentară atunci când am avut de implementat ceva. Cu siguranţă, se va transforma în lege, va fi votată şi va înaintată către promulgare la domnul preşedinte. Se va întâmpla exact ce am promis în Programul de Guvernare, cu majorarea punctului de pensie, la 1.265 de lei în anul 2019”, a spus Budăi.
Acesta a menţionat, totodată, că neaplicarea punctului de pensie de la 1 iulie 2019, ci de la 1 septembrie 2019, a fost determinată de apariţia unei iniţiative legislative care nu fost „prinsă” în Programul de Guvernare. „Noi am promis că majorarea punctului de pensie va fi la de la 1 iulie 2019. De ce nu va mai fi de la 1 iulie 2019, ci de la 1 septembrie 2019? Pentru că a apărut o iniţiativă legislativă în Parlament care nu a fost prinsă în Programul de Guvernare, deci nici în calculul impactului bugetar şi al evoluţiei produsului intern brut şi al creşterii economice, şi anume acea lege cu recalcularea punctajului la grupele 1 şi 2 de muncă. Acea lege a intrat în aplicare la 1 octombrie 2018, iar noi ca un Guvern responsabil nu aveam decât să o punem în aplicare. Atunci această lege creează impact bugetar care nu a fost prevăzut iniţial în Programul de Guvernare, dar pe care noi îl vom gestiona ca atare şi vom acorda pensionarilor, indiferent de data la care aplică această creştere, şi anume oricând vor fi recalculate pensiile în perioada 1 octombrie 2018 – 1 octombrie 2019. Practic, pensionarul va primi banii calculaţi cu 1 octombrie 2018, deci va primi diferenţele de bani tot ca şi cum ar fi intrat totul în aplicare de la 1 octombrie 2018”, a explicat ministrul Muncii.
Potrivit oficialului, impactul bugetar al acestor creşteri va fi, pe lângă 68 de miliarde de lei în anul 2018, alte 8,45 de miliarde de lei în 2019. De asemenea, Marius Budăi a ţinut să menţioneze că pensionarii din România nu merită un tratament emoţional, determinat de declaraţiile din spaţiul public, în care se vorbeşte despre faptul că nu mai sunt bani de pensii sau salarii.
„Cunosc problemele pensionarilor şi o să resping tot timpul declaraţiile celor care spun că nu sunt bani de pensii. Din punctul meu de vedere, sunt iresponsabili. Atunci când o ţară nu-şi va mai putea plăti pensionarii, mai bine încuiem ţara şi plecăm. Pensionarii nu merită acest tratament, acest impact emoţional pe care îl creează astfel de declaraţii. Ne facem că am uitat declaraţiile din 2017 sau 2018 când s-a spus că nu vor mai fi bani de pensii şi de salarii? Repet şi o spun cu toată sinceritatea unui om care a lucrat pentru pensionari: pensionarii nu merită acest tratament, sunt părinţii şi bunicii noştri. Eu condamn aceste declaraţii, e dreptul meu, ca ministru al Muncii, ca fost lucrător în Casa Judeţeană de Pensii şi ca parlamentar. E chiar obligaţia mea. Vă spun şi de unde vin banii pentru majorări. Ştim cu toţii că, de când am preluat guvernarea, avem creştere economică, că numărul locurilor de muncă s-a majorat cu 200.000, ceea ce înseamnă contribuţii mai bune la stat. Din toate acestea coroborate, avem bani cu siguranţă. Nu avem probleme, ne bazăm pe cifre, pentru că am demonstrat şi în 2017 că aşa cum am calculat noi, că asta dovedeşte responsabilitate”, a subliniat Budăi.
Proiectul Legii pensiilor nu a intrat, miercuri, în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor, pe motiv că nu toţi liderii de grup au fost de acord cu dezbaterea şi votarea acestui document.