Banii încasați prin Revolut sunt urmăriți și de ANAF, confirmă Lucian Heiuș. Într-un interviu acordat pentru Hotnews, șeful ANAF a vorbit despre controalele pe care fiscul le face, dar și despre Revolut.
Potrivit acestuia, Revolut este la rândul său o bancă. În acest sens, orice sumă de bani care se mișcă într-un cont este atent urmărită de ANAF.
„Orice sumă de bani care se mișcă deja printr-un cont lasă urme. Este o poveste faptul că dacă ai încasat bani printr-o platformă mai puțin cunoscută nu poate afla ANAF”, a spus el.
Totodată, șeful ANAF a mai explicat și că în momentul în care o persoană este vizată de o investigație, Agenția poate găsi orice, inclusiv sumele încasate prin Revolut.
„În momentul în care pui niște bani într-un cont și le-ai dat drumul și ajung în altul, dacă ajungi într-o investigație, se poate găsi orice”, a explicat Lucian Heius, potrivit HotNews.ro.
Menționăm faptul că la momentul actual, Revolut are 8 milioane de clienți la nivel global, dintre care 1,7 milioane sunt din România.
Controale masive de la 1 iulie în România
În interviul acordat, pe lângă banii de pe Revolut, șeful ANAF a vorbit și despre controalele pe care Agenția urmează să le demareze începând cu data de 1 iulie. Potrivit acestuia, sunt vizați peste 561.000 de români cu averi nejustificate, iar marea majoritate a acestor sume sunt pe marea evaziune fiscală.
„Toată lumea recunoaște, inclusiv organismele internaționale că evaziunea fiscală în România este de 15 miliarde euro/an”, a precizat Heiuș, pentru sursa citată.
Printre persoanele vizate de controalele ANAF se numără inclusiv cei care strâng bani din cântările de la nunți a mai precizat acesta. În același timp, el a mai explicat și modul în care se realizează controlul, dar și ce trebuie să facă un contribuabil.
„Noi găsim și identificăm riscul. E o diferență semnificativă între venitul pe care îl ai declarat și cel estimat de noi. I se dă un aviz de inspecție și are 60 de zile să-și completeze acea declarație de patrimoniu și venit care seamănă mult cu declarația pentru bugetari. Acolo trebuie să completeze. Scrie venitul, de unde le are, noi le verificăm, unele sunt corecte, altele mai ciudate”, a explicat Heiuș.
Persoanele vizate de controalele ANAF
În cazul profesorilor sau a manichiuristelor, șeful ANAF a precizat că există posibilitatea ca aceste persoane să fie și ele vizate la un moment dat de astfel de controale.
Heiuș a mai menționat că ANAF primește telefoane constant cu privire la astfel de lucruri, în special din partea clienților nemulțumiți.
„Noi avem un telefon unic cu care suntem sesizați cu tot felul de lucruri. Suntem sesizați și cu profesori care dau meditații. Întotdeauna mergem când suntem sesizați. O să fim sesizați la fel: că i-a făcut o manichiuristă unghiile, s-a infectat, a luat o ciupercă, s-a supărat, ne-a făcut o sesizare. De obicei, sesizările astea sunt la nemulțumirile clienților”, a mai explicat șeful Fiscului.