Votul rezerviștilor: un gest de protest împotriva lui Marcel Ciolacu

Silviu Predoiu a afirmat că, deși în spațiul public s-a vehiculat ideea că Călin Georgescu ar fi o creație a rezerviștilor din servicii, el nu crede această teorie și, din experiența sa, nu a auzit vreodată despre o astfel de construcție organizată.

Predoiu a subliniat că Georgescu a fost votat de rezerviști mai degrabă ca un gest de protest față de Marcel Ciolacu, nu ca un act de susținere reală.

„Domnul Georgescu a fost cu certitudine votat de un număr mare de rezervişti. Şi am auzit comentarii, discuţii, trăind între două lumi, am auzit aceste comentarii, dar nu pentru simpatie faţă de domnul Georgescu, ci aşa cum l-au votat cei mai mulţi pe domnul Georgescu, din furie, din antipatie faţă de cei de la putere. Normal că nu l-au votat pe domnul Ciolacu, care i-a făcut nesimţiţi pe toţi militarii in corpore, a spus ‘nesimţiţii cu pensiile speciale’, şi l-au votat pe Georgescu, care măcar n-a spus nimic. Deci s-au găsit rezervişti, suficient de mulţi probabil, care au spus: ‘Asta este soluţia. Măcar să-i dăm o palmă celuilalt'”, a explicat Silviu Predoiu.

Silviu Predoiu are rezerve privind o eventuală colaborare a lui Georgescu cu serviciile

Referindu-se la posibilitatea ca Călin Georgescu să fi fost racolat de serviciile secrete, Predoiu a declarat că are serioase rezerve, explicând că, analizând profilul lui Georgescu, nu vede cum ar fi putut să fie vreodată considerat potrivit pentru a lucra într-un serviciu de informații.

Fostul șef adjunct al SIE a menționat că nici înainte de 1989, nici după Revoluție nu ar fi fost recrutate persoane cu asemenea profiluri.

„Am rezerve vis-a-vis de o colaborare cu serviciile, pentru că mă uit la profilul dumnealui. Şi nu cred că aşa ceva ai căuta pentru un serviciu, nici într-o epocă, nici în cealaltă. Nu căutai o persoană care stă de vorbă cu preotesele lui Decebal sau care are informaţii de la marţieni”, a declarat Silviu Predoiu la Prima TV.

De asemenea, Predoiu a subliniat că afirmațiile vehiculate despre activitatea lui Georgescu, inclusiv cele referitoare la o presupusă colaborare de 17 ani cu ONU sau la apartenența la Clubul de la Roma, s-au dovedit false, ceea ce, în opinia sa, nu este compatibil cu un profil construit sau sprijinit de servicii.

„Şi am mai spus acest lucru. Afirmaţiile acelea, că a lucrat 17 ani la ONU, că a fost la Clubul de la Roma, care s-au dovedit false. Cineva asociat serviciilor, sau sprijinit de servicii, nu se aruncă într-o zonă care poate fi atât de uşor demontată şi dovedită ca fiind falsă”, a mai adăugat Silviu Predoiu.

silviu predoiu
SURSA FOTO: Facebook

Contextul criticilor aduse de Marcel Ciolacu

În toamna anului trecut, premierul Marcel Ciolacu, candidat PSD la prezidențiale, a făcut o declarație ambiguă referitoare la pensionarii speciali, afirmând că unii „nesimțiți” se numără printre polițiști și militari. Această afirmație a stârnit reacții negative, mai ales în rândul rezerviștilor.

„Sunt două categorii mari, unde iarăşi, cei care urlă acum cu nesimţire, fiindcă nu pot să le spun altfel, vorbim de poliţişti şi de militari, de la MAPN, pe care i-au încadrat la un moment dat la pensii speciale, pentru că Ceauşescu aşa a gândit, ca ei să nu aibă contribuţii la pensii, în schimb viitorul este în funcţie de contribuţia fiecăruia la sistemul de pensii”, declara Marcel Ciolacu.

Ulterior, liderul PSD a revenit cu explicații, afirmând că vorbele sale au fost scoase din context și că se referea la politicienii care au contribuit la încadrarea pensiilor militarilor în categoria pensiilor speciale în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Marcel Ciolacu spunea că „m-am referit la nişte nesimţiţi care în acest moment apar în spaţiul public, după ce ei au trecut în PNRR faptul că pensiile militarilor şi ale poliţiştilor sunt pensii speciale. Şi tot aceiaşi nesimţiţi au trecut în PNRR acel celebru parcă 9,4%, ceea ce ar fi dus ca pensiile să nu se mărească în următorii 50 de ani”.