Adevărul despre carnea cultivată în laborator. Ce s-a aflat acum

carne rosie

SURSA FOTO: Dreamstime

Adevărul despre carnea cultivată în laborator. Specialiștii vin cu explicații privind acest tip de carne. Consumul de carne halal s-a răspândit în Europa și este preferat chiar și de non-musulmani. Se vorbește despre beneficii ale cărnii halal atât din punctul de vedere al gustului, cât și pentru sănătate. Acum apar informații importante de la oamenii de știință.

Cercetătorii islamici consultați de un producător de carne cultivată în laborator spun că noua proteină, care este crescută din celule animale și nu necesită sacrificarea animalelor, poate fi considerată halal, adică „permisă de religia musulmană”.

Un pas înainte pentru acceptarea tehnologiei alimentare în conformitate cu legea alimentară evreiască

De asemenea, Uniunea Ortodoxă Evreiască a certificat luna aceasta o tulpină de pui crescută în laborator ca fiind kosher (termenul englezesc „kosher” este derivat din rădăcina ebraică „kashér”, care înseamnă „a fi pur, adecvat sau potrivit pentru consum”) „marcând un pas semnificativ înainte pentru acceptarea tehnologiei alimentare în conformitate cu legea alimentară evreiască”, conform Times of Israel.

Susținătorii cărnii cultivate în laborator speră acum că vânzarea ei se va generaliza, acest tip carne putând fi acceptat de oamenii care respectă o varietate de legi alimentare, scrie Axios.

Cât de important este anunțul privind carnea halal și kosher

Anunțul privind carnea halal „deschide ușa cărnii cultivate în laborator pentru 2 miliarde de oameni din întreaga lume”, spune Josh Tetrick, CEO-ul Good Meats.

Numai în Statele Unite, există 12 milioane de consumatori de carne cușer și 35 de milioane de consumatori non-evrei de produse kosher, conform Star-K, o autoritate de certificare a acestor produse.

Pentru a fi halal, linia celulară a cărnii trebuie să provină de la un animal permis în religia musulmană

Pentru a fi halal, linia celulară a cărnii trebuie să provină de la un animal care este permis în religia musulmană pentru a fi mâncat, cum ar fi puiul sau vaca. Animalul din spatele liniei celulare trebuie sacrificat conform religiei islamice.

Celulele animale, pe măsură ce sunt cultivate, nu trebuie să includă substanțe interzise musulmanilor, cum ar fi sânge vărsat, alcool sau materiale extrase din porci. Sacrificarea se face doar de către un musulman desemnat, în cadrul unui ritual specific.

Animalul trebuie sacrificat doar prin tăierea gâtului cu un cuțit ascuțit, astfel încât să aibă parte de o moarte rapidă. Cele mai des întâlnite mâncăruri cu carne halal conțin curcan, vită și pui.

„Ne așteptăm să aibă un impact foarte important asupra modului în care alte țări gândesc despre asta și asupra modului în care organismele de certificare halal văd produsul”, a precizat unul dintre cercetătorii musulmani consultați.

De asemenea, autoritatea de certificare Orthodox Union Kosher a recunoscut ca fiind kosher produsele de pasăre de la SuperMeat, un startup israelian – menționând că au îndeplinit „cele mai stricte calificări pentru supravegherea kosher”, a scris Times of Israel.

„Carnea de cultură” este identică din punct de vedere molecular cu carnea biologică?

Mulți experți cred că dezvoltarea tehnologiei cărnii cultivate în laborator și aducerea acesteia pe piață va fi esențială pentru a pune capăt zootehniei. Conform unor estimări, carnea de vită pe bază de celule vii va reduce utilizarea terenurilor cu peste 95%, iar emisiile provocate de schimbările climatice cu până la 87%.

Cunoscută sub denumirea de „carne crescută în laborator” sau „carne de cultură”, aceasta este identică din punct de vedere molecular cu carnea biologică. Diferența este că este crescută din celule în mașini numite „bioreactoare”.

Celule cresc și se multiplică în țesut muscular, devenind carne!

După cum explică dr. Stephan Valeti, Upside Foods produce ”carne de cultură”, preluând mai întâi celule de la animale. Apoi, celulele  sunt aduse într-un laborator cu nutrienți; aceste celule cresc și se multiplică în țesut muscular, devenind…  carne. Danielle Desmet, managerul de laborator al Upside Foods, aseamănă procesul cu cultivarea drojdiei pentru procesul de fabricare a berii.

Companiile din industria cărnii cultivată în laborator au atras investiții semnificative în ultimii ani. UPSIDE Foods, cu sediul în Memphis, a strâns peste 200 de milioane de dolari pentru produsele sale din carne cultivată, iar  Eat Just, o companie din San Francisco, a strâns 267 de milioane de dolari.