S-ar putea să nu aveți probleme grave de sănătate consumând anumite alimente procesate după data de expirare. Dar nu înseamnă că trebuie să stați liniștiți când vine vorba de carne și unele brânzeturi „trecute”.
Multe sunt predispuse la formarea de bacterii și pot provoca toxiinfecții alimentare, potrivit AllRecipes. Există și produse care, deși par că au o culoare dubioasă, cu anumite reflexe, pot fi mâncate fără să ne temem că ajungem la spital?
În cazul unor produse foarte perisabile, cum ar fi anumite tipuri de mezeluri, oamenii de știință analizează cât de multă activitate microbiană este prezentă după un anumit număr de zile, deoarece bacteriile pot apărea înainte ca cineva să poată detecta alterarea produsului. Iată ce au descoperit.
Carnea cu irizații sidefii poate fi mâncată fără să avem probleme de sănătate?
Deși poate părea râncedă, este doar un truc al ochiului. Nu există niciun risc de siguranță dacă mâncați mezeluri cu irizații sidefii, care lăsă impresia unui curcubeu, și nici nu vor avea un efect asupra gustului (atâta timp cât carnea este proaspătă).
Cu toate acestea, aceste irizații sunt considerate inacceptabile pentru consumatori și un semn de deteriorare (mai ales atunci când se întrezărește și o nuanță ușor verzuie). Din păcate, această concepție greșită poate duce la o risipă inutilă de alimente. Cât timp carnea este consumată înainte de data expirării, nu există niciun motiv de îngrijorare. Potrivit USDA, „carnea de vită gătită va fi lipicioasă și ar avea un miros neplăcut”, de aceea este bine să o evitați.
Se poate preveni?
Conform unui studiu publicat de Departamentul de Știință a Cărnii al Universității de Stat din Ohio, acest lucru e greu de evitat. Irizațiile multicolore sunt mai evidente pe bucățile foarte netede de carne.
Dacă tăiați carnea cu un cuțit cu tăișul tocit, este mai puțin probabil să apară ”efectul de curcubeu”. Puiul, curcanul și alte mezeluri deschise la culoare sunt mai puțin susceptibile de a căpăta aceste schimbări de culoare, deoarece strălucirea este mai vizibilă de obicei pe carnea închisă la culoare.
Concluzia este că irizațiile sidefii de pe unele mezeluri sau produse din carne nu trebuie să ne sperie. Pot fi mâncate în siguranță, spun specialiștii.