Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), Florin Barbu, a vorbit despre carnea de pui din România. Oficialul spune că aceasta este cea mai bună din întreg blocul comunitar.
Carnea de pui din România, cea mai bună din UE
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat că în România se cresc cei mai buni pui din Uniunea Europeană.
Florin Barbu a menționat că, spre deosebire de alte state care produc carne de porc și carne de pasăre și unde doar 50% din hrană este reprezentată de cereale, în România porcii și păsările sunt hrăniți cu 90% cereale. El a subliniat că, fie că este vorba de sectorul avicol sau de cel de porcine, România produce carne cu un conținut de 90% cereale. De asemenea, a adăugat că România are un grad de autosuficiență de 160% în sectorul avicol.
Ministrul a afirmat că România produce cel mai bun pui din Uniunea Europeană . De asemenea, a deschis două piețe importante, Franța și Italia.
El a prognozat că, în anul următor, România va exporta aproximativ 180 de milioane de pui în cele două state.
„Sunt state care produc carne de porc, carne de pasăre, unde doar 50% din hrana acestora este reprezentată de cereale. În România porcii și păsările sunt crescute cu hrană formată din 90% cereale. Că e sector avicol, că e sector de porcine, noi producem carne, iar mâncarea are în componență 90% cereale. Nu mai vorbim de partea de sector avicol unde România deja deține un grad de autosuficiență de 160%.
Avem cel mai de calitate pui din Uniunea Europeană, am deschis două piețe importante, Franța și Italia, unde aceste state importă puiul făcut la noi cu 70, cu 90% porumb, adică un pui de calitate. Şi cred că în anul următor ajungem undeva la 180 de milioane de pui pe care îi vom exporta în cele două state”, a declarat Florin Barbu la Adevărul Live.
Executivul finanțează reproducția pentru păsări și porci
Florin Barbu a declarat că, începând cu anul următor, România va produce încă 1,2 milioane de purcei, care vor fi folosiți în fermele de îngrășat.
El a explicat că, de obicei, un fermier care are o fermă de îngrășat cumpără purcei din alte state ale Uniunii Europene la prețul de 125 de euro. Asta în timp ce prețul de producție al unui purcel în România este de 60 de euro.
Astfel, diferența de preț înseamnă că, atunci când România importă 5 milioane de purcei, diferența de 60 de euro per purcel se traduce într-o pierdere de 300 de milioane de euro care pleacă din buzunarele fermierilor români către alte state.
El a adăugat că acest aspect a fost abordat printr-un program existent. Începând cu 1 septembrie, va fi lansat un nou program.
Acest program vizează crearea a aproape 90 de mii de locuri de creștere pentru reproducție și îngrășare a porcului.
Dacă cele două proiecte sunt finalizate în următorii trei ani, România va produce, în sistem industrial și nu în gospodării tradiționale, 8,7 milioane de porci. Acest lucru va asigura un grad ridicat de autosuficiență.
România va putea oferi produse de carne de calitate superioară, provenind din producția internă.
„Asta înseamnă că România începând cu anul următor va mai produce încă 1,2 milioane de purcei, practic purcei care merg în fermele de gras pentru că analiza este foarte clară: un fermier care are fermă de îngrășat, cumpără purcelul din alte state din UE, cu 125 de euro. Prețul de producție a unui purcel în România este de 60 de euro. Diferența este foarte clară. Atunci când România importă 5 milioane de purcei, practic ori 60 de euro diferența între ce produce România și ce cumperi din import, cei 300 de milioane de euro pleacă către alte state și pleacă practic din buzunarul fermierilor români.
Lucrul acesta l-am făcut prin acest program și la 1 septembrie lansăm un nou program, vorbim de aproape 90 de mii de locuri de creștere de reproducție la porc, dar va fi integrat și cu partea de îngrășare, partea de porc gras.
Cele 2 proiecte dacă sunt finalizate în următorii trei ani, România produce în sistem industrial, nu vorbim de gospodării țărănești, GP-uri, 8,7 milioane de porci, asta înseamnă gradul de autosuficiență. Atunci putem vorbi că avem produse românești cu carne din România și de-o calitate superioară”, a încheiat oficialul.