De ce costă atât de mult o locuinţă? Mulţi oameni se întreabă adesea legitim. De ce trebuie să ne îndatorăm atât de mult ca să putem să ne permitem o casă în proprietate? Ei bine, în cazul celei de-a doua întrebări, lucrurile trebuie puse taman invers: tocmai pentru că suntem dispuşi să ne îndatorăm într-atât de mult şi zvârlim atât de mulţi bani-credit în piaţa imobiliară, locuinţele nu au cum să fie altfel decât… scumpe. Creditul este cel aruncă în aer preţurile proprietăţilor şi nu populaţia luată pe capete; este adevărul atât de simplu pe care prea puţini ni-l spun. Am fost surprins săptămâna trecută să constat ca un analist financiar cu pregătire temeinică şi cu o putere de muncă fantastică, ce îi permite o activitate pe măsură, să dea explicaţii cel puţin ciudate despre explozia pieţei imobiliare româneşti de la jumătatea deceniului trecut. Prima dintre ele, aceea că lumea cumpăra pentru că presa scria că imobiliarele cresc şi vor creşte. O fi preluat presa românească dobitoceşte manipulările reprezentanţilor industriei de real estate – ceea ce mă exaspera şi pe mine atunci – dar nu este presa cea care are capacitate de creaţie monetară. Poate pompa presa mult şi bine, dar în cazul în care creditul lâncezeşte, efectul este garantat nul. De unde bani care să alimenteze balonul? I-am adus aminte interlocutorului că oricât de mare era exuberanţa în spaţiul public faţă de imobiliare, responsabilitatea finală a fost a băncilor. Dacă bancherul spunea că în ruptul capului nu va acorda un împrumut de 100.000 de euro cuiva ca să cumpere apartament de două camere în Dristor, oare de unde mai făcea rost de parale muşteriul nostru exaltat în ceea ce priveşte preţul caselor?

A fost creditul cel care a avut rate de creştere cu două cifre ani buni la rândul în România cu aspiraţii europene. Fără acest combustibil, piaţa imobiliară abia dacă ar fi ars la foc mic. Cum de au dat băncile româneşti credite atât de generoase la trei ani de la spargerea balonului din Ungaria şi la doar un an după ce crăpase piaţa subprime din SUA?! Analistul financiar îmi răspunde: pentru că salariile erau în creştere, iar instituţiile de credit considerau că pot fi achitate împrumuturile. Nici acum nu îmi vine să cred că pot auzi post-criză astfel de răspunsuri, argumente ale pompelor imobiliare de acum şapte ani. Şi atunci, spuneam că nu este o motivaţie care ţine şi că demult „casele şi-au luat salariul în avans“. În iulie 2008 prezentasem cititorilor calcule potrivit cărora în perioada 2000-2007 nivelul nominal al veniturilor exprimat în dolari urcase cu 428%, în timp ce pe segmentul apartamentelor cu două camere şi a garsonierelor avansul era de 800%, iar la apartamentele de trei camere de 1.185%. Dacă s-a corelat cu ceva piaţa imobiliară, acesta a fost creditul şi în niciun caz veniturile populaţiei.

Sunt băncile cele care suflă în baloanele imobiliare; este adevărul pe care ni-l spun foarte puţini. Între aceştia cei de la iniţiativa Positive Money. Înainte de criză, preţurile imobilelor din SUA au crescut cu 200%, însă nu pentru că erau prea mulţi oameni pentru prea puţine case, ceea ce constituie un mit. În realitate, s-au construit câte trei case pentru fiecare patru persoane într-un răstimp în care creditul ipotecar a urcat cu 370%. Toată creditarea nebunească a creat bani care au intrat în piaţa imobiliară aruncând în aer preţurile. Vreţi case mai ieftine? Răspunsul ni-l dă tot Positive Money: luaţi-le băncilor puterea de a crea bani din nimic!