O echipă de cercetători britanici a descoperit cinci gene asociate formelor grave de COVID-19 şi a sugerat potenţiale tratamente, potrivit unui studiu publicat de revista Nature, preluat vineri de agenţia EFE, după cum transmite Agerpres.

Cercetarea, realizată prin studierea ADN-ului a circa 2.700 de pacienţi din unităţile ATI în Marea Britanie, oferă indicii asupra mecanismelor care generează simptomele grave ale bolii, enunţă obiective ale dezvoltării medicamentelor şi estimează că unele deja existente ar putea ajuta la recuperarea pacienţilor în stare gravă.

Studiul sugerează că formele grave de COVID-19 au la bază cel puţin două mecanisme biologice: tipul apărării antivirale înnăscute – importantă în primele faze ale bolii – şi procesele inflamatorii dezvoltate de bolnav. Echipa care a realizat cercetarea consideră că testele clinice trebuie axate pe medicamentele care vizează aceste căi antivirale şi antiinflamatorii specifice.

”La fel ca în cazul septicemiei şi gripei, pentru COVID-19 afectarea plămânilor este provocată de propriul nostru sistem imunitar, nu de virus”, remarcă Kenneth Baillie, cercetător la Universitatea din Edinburgh.

De ce dezvoltă unele persoane forme grave

Astfel, diferenţe au fost descoperite în genele IFNAR2, TYK2, OAS1, DPP9 şi CCR2, ceea ce explică, în parte, de ce unele persoane dezvoltă forme grave de COVID-19, în timp ce altele nu sunt afectate, notează această universitate.

După identificarea genelor, echipa de cercetare a putut să estimeze efectul tratamentelor farmacologice la pacienţi, întrucât unele variante genetice răspund unor anumite medicamente într-o manieră similară. S-a observat astfel că o diminuare a activităţii genei TYK2 protejează împotriva infectării cu SARS-CoV-2 şi că medicamente antiinflamatoare din categoria inhibitoarelor JAK produc acest efect.

Acelaşi studiu mai semnalează că o creştere a activităţii genei INFAR2 creează ”probabil” protecţie în faţa noului coronavirus, întrucât ar putea imita efectul tratamentului cu interferon.

Care este situația epidemiei în România

Grupul de Comunicare Strategică au făcut public bilanț coronavirus 11 decembrie și conform comunicatului transmis, avem parte de mii de cazuri noi față de bilanțul din 10 decembrie. De asemenea, crește îngrijorător și numărul deceselor.

La Terapie Intensivă, medicii abia mai fac față cazurilor grave de infectare cu COVID 19. Sunt probleme mari în toate județele.

Până astăzi, 11 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 545.567 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), 443.168 de pacienți fiind declarați vindecați.

Până astăzi, 13.116 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.319. Dintre acestea, 1.299 sunt internate la ATI.