Sursa citată precizează că un pilon al politicii americane de apărare a fost capacitatea Statelor Unite de a se angaja cu succes în două conflicte majore – să ne gândim la Rusia sau China – sau în mari conflicte regionale, precum războiul cu Coreea de Nord.
Însă, continuă NI, armata SUA nu are puterea de a lupta simultan în două conflicte majore, potrivit unui raport al Heritage Foundation. Raportul anual al grupului conservator de reflecție, care încearcă să pledeze pentru cheltuieli mai mari în domeniul apărării, a evaluat și puterea militară americană ca fiind „doar marginal capabilă să răspundă cerințelor apărării intereselor naționale vitale ale Americii”.
De altfel, raportul celor de la Heritage Foundation, din 2019, prezintă o imagine îngrijorătoare a capacității militare americane. În esență, acesta spune că forța militară americană actuală „este capabilă să răspundă cerințelor unui singur conflict regional major, participând în același timp la diverse angajamente, dar că i-ar fi foarte greu, și, cu siguranță, este prost echipată pentru a gestiona două situații regionale majore aproape simultane”. „Limitele impuse cheltuielilor pentru apărare și volatilitatea programatică creată de rezoluțiile continue, adoptate în locul bugetelor oficiale, au menținut serviciile militare la un nivel scazut si îmbătrânite”, se mai spune în document.
Pe o scară de la „foarte slab la foarte puternic”, Heritage a evaluat forțele nucleare ale armatei, Marinei, forțelor aeriene și ale SUA drept „marginale”, iar corpul de pușcași marini a fost considerat chiar mai jos de „slab”.
Există și o explicație. După reduceri impuse după sfârșitul Războiului Rece, după 20 de ani de operațiuni de contra-insurgență în Irak și Afganistan, încercând apoi să se reorienteze către un potențial „mare război” cu Rusia și China, nu e deloc surprinzător că armata SUA are probleme. Tot Heritage trage concluzia: armata SUA are probleme cu disponibilitatea și capacitatea. Dar poate că răspunsul nu e să arunci miliarde pe ceva ce nu se poate rezolva. Mai mult, este posibil ca armele și războaiele să fi devenit prea scumpe pentru a construi o armată care poate lupta simultan cu doi inamici redutabili.