Dragoș Pătraru aduce în atenția publicului o problemă ignorată de mulți români înainte de Paște: conținutul real al cozonacilor din supermarket. Într-o analiză detaliată prezentată pe canalul său de YouTube, jurnalistul a evaluat mai multe sortimente de cozonaci din comerț, dezvăluind ingrediente neașteptate și formule care nu au nicio legătură cu rețeta tradițională cunoscută de generații întregi.
Dragoș Pătraru trage un semnal de alarmă la cozonacii din comerț
Cu doar câteva zile înainte de Paște, supermarketurile sunt luate cu asalt, iar Dragoș Pătraru trage un semnal de alarmă. Rafturile cu produse specifice sărbătorii se golesc rapid, iar cozonacii sunt printre cele mai cumpărate alimente. Dar ce trebuie să știm?
Pentru cei care nu au timp sau chef să frământe, varianta din comerț pare salvatoare. Însă, dincolo de ambalajele atrăgătoare și de mirosul dulce, se ascunde o listă lungă de ingrediente controversate.
Dragoș Pătraru, jurnalist și realizator de televiziune, a analizat opt sortimente de cozonaci din magazine. Ce a descoperit l-a făcut să avertizeze publicul asupra riscurilor pe care aceste produse le pot reprezenta pentru sănătate.
El a publicat un videoclip pe canalul său de YouTube în care explică pe larg concluziile trase după această analiză, scriu cei de la fanatik.ro.
Etichetele, pline de surprize nedorite
Un cozonac tradițional conține făină, lapte, ouă, zahăr, drojdie, nucă și stafide. Atât. Însă în cele analizate de Pătraru, lista ingredientelor era mult mai lungă.
În unele cazuri, s-au identificat peste 20 de componente. Pe etichetă apar aditivi, stabilizatori, arome artificiale și grăsimi ieftine.
„La 500g de produs avem 53,5g de grăsimi, 259g de glucide, 44g de proteină”, a declarat Dragoș Pătraru în materialul publicat.
El a subliniat că mulți dintre acești cozonaci sunt extrem de calorici și conțin substanțe care nu ar trebui să existe într-un desert „ca la mama acasă”.
Printre cele mai discutabile ingrediente se numără uleiul de palmier, maltodextrina și alfa-tocoferolul – aditivi folosiți frecvent în produsele ultraprocesate.
„Exact cum pune bunica!”, a adăugat ironic jurnalistul.
Critici dure de la experții în protecția consumatorilor
Pentru a susține afirmațiile, Pătraru a citat și opinia lui Costel Stanciu, Președintele Asociației Pro Consumatori. Acesta a declarat că produsele vândute în brutăriile supermarketurilor sunt departe de a fi considerate „tradiționale”.
„Cozonacii produși în unitățile proprii de tip Brutărie ale marilor lanțuri de magazine alimentare nu au nimic din rețeta tradițională a cozonacului”, a spus prezentatorul tv.
Această diferență majoră între rețeta clasică și cea industrială este ceea ce îi îngrijorează pe specialiști. Oamenii ajung să consume produse aparent inofensive, dar pline de chimicale, conservanți și alte substanțe greu de identificat pentru publicul larg.
Cozonacul făcut acasă rămâne cea mai sigură alegere
Pătraru a tras o concluzie simplă, dar fermă. Chiar dacă necesită timp și efort, cozonacul făcut în casă este varianta cea mai sigură pentru sănătate.

„Cumpărătorii nu se gândesc deloc la calitatea ingredientelor. Chiar și atunci când pare că un produs din ăsta ultra procesat e mai curat, înțelegi că nu ar avea cum să coste atât de puțin dacă ar fi ceva de calitate”, a explicat jurnalistul.
El le recomandă românilor să citească etichetele înainte de a cumpăra și să reflecteze asupra a ceea ce aleg să pună pe masă.
„Nu uitați să consumați orice produs după ce ați citit eticheta. Vă va ajuta să decideți asumat dacă e ceea ce vreți să mâncați sau să oferiți”, a încheiat Dragoș Pătraru.