Cristian Cioacă este principalul vinovat în cazul Elodia. Aceasta este părerea mamei avocatei. Mama Elodiei a lansat o serie de acuzații dure. Cazul care a șocat o țară întreagă pare, astfel, departe de a se fi încheiat.

Nemulțumirea femeii este maximă. Ea este supărată că nu s-a făcut dreptate. În plus, faptul că polițistul Cristian Cioacă a ieșit din închisoare a provocat revolta femeii. Ea consideră că fostul soţ al Elodiei Ghinescu este cel care ar fi ucis-o.

Mama Elodiei vine cu acuzații dure

Mama avocatei a lansat, din nou, acuzaţii dure la adresa acestuia. Acesta a spus că ar bănui ce s-a petrecut cu trupul neînsuflețit al Elodiei.

„Păi foarte prost că i-au dat drumul, pentru că el a săvârșit o crimă deosebit de gravă, deosebit de gravă. Și plus de asta, de cadavru nu știu ce să zic, pentru că foarte multe persoane de la… mi-au spus că l-au văzut în dimineața aceea ieșind de la Protan. La Protan, adică de unde se ard animalele. El nu a putut justifica în dimineața aceea plecarea lui până la ora 8 jumate”, a mărturisit Emilia Ghinescu.

Mama fostului polițist, autorul moral al crimei

Mama Elodiei a susținut o mare parte din vină pentru moartea fiicei sale o are mama lui Cristian Cioacă. Acesta ar fi sunat-o pe mama avocatei cu câteva zile înainte de tragedie. Ar fi spus atunci că Elodia Ghinescu va fi bătută de soțul ei.

„De Cristian Cioacă nu mă interesează, nu știu cum să vă zic. Pentru mine este inexistent pe această planetă. Nici nu vreau să aud de el. Este un criminal, el mi-a omorât fiica pentru că mama lui l-a pus. Autorul moral al acestei crime este mama lui. Mama lui m-a sunat, înainte cu vreo 3-4 zile de a se întâmpla acest lucru, și mi-a spus că Elodia o să mănânce bătaie de la fiul ei sora cu moartea și că n-ar vrea să fie în locul ei”, a mai spus Emilia Ghinescu.

Elodia, Cristian Cioacă
Elodia alaturi de Cristian Cioaca/ SURSA FOTO: arhiva

Cristian Cioacă a fost eliberat din închisoare

Cristian Cioacă a fost închis 10 ani. El a fost considerat principalul suspect în cazul dispariției Elodiei Ghinescu. Avocata nu a mai fost de găsit din data de 30 august 2007. Trupul avocatei nu a fost descoperit. Cu toate acestea, oamenii legii au descoperit destule probe care să îl incrimineze pe fostul polițist.

În urmă cu aproape trei săptămâni, fostul polițist a fost eliberat din închisoare. El a ținut să transmită și un mesaj în clipa în care a ieșit pe poarta închisorii. Acesta a spus, că ziua în care a scăpat de pușcărie este prima zi din restul vieții sale. Cioacă a mai susținut că nu știe câte cărți o să scriu și nici ce o să facă. Fostul polițist a susținut că pentru el viața nu a fost una normală. Cristian Cioacă a avut și o dorință transmită opiniei publice. Lăsați-mă să îmi trăiesc viața!”, a spus acesta.