S-a aflat adevărul despre Elena Ceaușescu. Poetul Mircea Dinescu prezintă detalii fără precedent despre aceasta, dar și despre modul în care ea se comporta cu marele conducător al României din perioada comunistă, Nicolae Ceaușescu.
În cadrul emisiunii Insider Politic de la Prima TV, poetul Mircea Dinescu a vorbit despre comportamentul Elenei Ceaușescu în căsnicia cu fostul șef de stat, Nicolae Ceaușescu. Acesta susține că Elena Ceauşescu avea o mare influenţă asupra lui Nicolae Ceauşescu și totodată, era o tipă ”absolut sinistră”.
Poetul susține că fostul președinte nu a avut legătură cu nicio altă femeie în afară de Elena Ceaușescu și acesta este și motivul pentru care a ajuns să fie manipulat de aceasta.
În același timp, Mircea Dinescu a catalogat-o pe fosta primă doamnă a României ca fiind o ”ciumăfaie, care era rea și proastă”.
“Elena Ceauşescu era o tipă absolut sinistră. Avea o mare influenţă pentru că nea Nicu…Se pare că nea Nicu nu a avut legătură cu nicio femeie, în afară de Elena Ceauşescu. Eu nu spun că este un păcat, că e frumos să fii fidel unei femei, dar dacă era Sophia Loren merită ca bărbat să sacrifici, să nu te uiţi în jur, că trăieşti cu Sophia Loren. Dar să fii cu Elena Ceauşescu, cu această ciumăfaie, care era rea şi proastă….”, a declarat Dinescu.
”Îi șoptea ce să spună”
Poetul a vorbit și despre momentele în care s-a întâlnit cu Elena Ceaușescu. El susține că nu a cunoscut-o niciodată personal și nici nu a dat mâna cu ea, însă odată la patru ani, la congresul Uniunea Scriitorilor era prezent Nicolae Ceaușescu, alături de ea.
Potrivit acestuia, Elena Ceaușescu nu a vorbit niciodată, însă mereu îi șoptea soțului ei ce să spună. Totodată, Dinescu a mai adăugat că aceasta era plină de ură ”galbenă și urâtă”.
“Nu am cunoscut-o, nu am dat mâna cu ea. La patru ani o dată, când era congres la Uniunea Scriitorilor, venea Ceauşescu, se întâlnea cu scriitorii. Eu am participat la două congrese de-astea în care a venit Nicolae Ceauşescu. Şi Elena venea lângă el. Nu vorbea niciodată, eu nu am auzit vocea Elenei Ceauşescu la acele întâlniri. În schimb, îi şoptea lui nea Nicu ce să spună.
La prezidiu, îi şoptea, ca la serbare. Se vedea pe ea, avea o ură, era galbenă şi urâtă. Nea Nicu avea farmecul lui. El scria versuri. A fost coleg cu mine, a fost scriitor, scria poezii. Bine, la nivelul lui”, a mai afirmat Mircea Dinescu.