Cu toate că se află după gratii, luna august este o lună specială pentru Elena Udrea, deoarece în data de 15 august este ziua de nume a mamei sale, Maria Veliceasa.
De obicei, în această zi, fostul ministru trimitea mereu un mesaj de felicitare pe rețelele de socializare cu această ocazie. În schimb, anul ăsta o va suna probabil din penitenciar.
Cum arată mama Elenei Udrea
Elena Udrea a fost considerată mult timp dintre cele mai spectaculoase apariții din politica românească, ca apoi să primească însă condamnări și să fugă din țară. Cu toate că a reușit inițial să scape, într-un final a fost condamnată din nou și adusă în țară, după ce a fost prinsă fugind a doua oară din România.
Pe vremuri, fostul ministru transmitea mesaje inedite cu ocazia zilei de nume a mamei sale. De exemplu, în urmă cu câțiva ani, i-a transmis mesajul de mai jos cu ocazia zilei de 15 august, când este celebrată Sfânta Maria:
„Le urez «La mulţi ani!» tuturor celor care astăzi îşi sărbătoresc onomastica şi în mod special mamei mele, un om cu adevărat minunat care ştie să-mi însenineze viaţa. Îi mulţumesc că îmi este alături mereu şi mă susţine cum numai o mamă ar putea s-o facă.
Le doresc, de aici, de la Rohia (Maramureş), tuturor sărbătoriţilor să fie fericiţi, sănătoşi şi să aibă o zi exact cum îşi doresc!”, scria Udrea pe contul său de socializare.
Iată şi o imagine postată de Elena Udrea alături de mama sa pe 8 martie, în urmă cu şase ani.
La multi ani tuturor mamelor,tuturor femeilor!Sa fiti frumoase,iubite si respectate, pentru ca meritati! pic.twitter.com/qcS0t93jcM
— Elena Udrea (@eUdrea) March 8, 2016
În prezent, Elena Udrea refuză să mănânce de la cantina penitenciarului Târgşor după ce mai multe deţinute s-au îmbolnăvit
Mai multe deținute de la Târgșor au prezentat simptome de intoxicaţie alimentară după ce au mâncat de la cantina penitenciarului. Speriată, Elena Udrea consumă doar alimentele primite de acasă, de la familie.
Fostul ministru refuză să consume mâncare de la cantina Penitenciarului Târgşor și a ajuns să mănânce doar alimente aduse de cei apropiaţi de acasă sau mâncare pe care și-o cumpără singură de la magazinul penitenciarului de teama de a nu se înbolnăvi.
În ultimele zile, mai multe deţinute de la Penitenciarul Târşor, locul în care este încarcerată şi Elena Udrea, s-au prezentat la cabinetul medical cu erupții, prezentând simptome de toxiinfecţie alimentară. Femeiele prezentau erupţii cutanate. Potrivit unor surse, îmbolnăvirea deţinutelor ar avea legătură cu mâncarea preparată din produse alimentare alterate la cantina penitenciarului.
Elena Udrea este încarcerată la Penitenciarul Târgşor unde execută o pedeapsă de 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute. Fostul ministru al Dezvoltării şi Turismului a fost prins în 7 aprilie, la graniţa dintre Bulgaria şi Grecia. Plecase din România în ziua când a fost condamnată în dosarul „Gala Bute”. După trei luni de proces, autorităţile bulgare au decis extrădarea ei în România.