Emi Pian era cunoscutul lider al clanului Duduianu și a fost considerat unul dintre cei mai periculoși infractori din România. Acesta a fost ucis marți după o altercație cu un clan rival. Principalul suspect se află la spital, pentru că are nevoie în continuare de îngrijiri medicale și este păzit de polițiști. Din primele declarații ale acestuia se pare că nu-și mai aduce aminte pe cine tăiat și în acest context Poliția nu poate confirma nimic în privința adevăratului ucigaș.
Totul a început de la o datorie și un joc de barbut
Acestea au fost fatale pentru Florin Mototolea, zis Emi Pian, care a încercat să-și regleze conturile cu clanul rival. Datoria față de Emi Pian se ridică la suma de 300.000 de euro, la care se adaugă o dobândă de 20%, declară surse pentru Libertatea.
Se pare însă că nu loviturile de cuțit i-au provocat moartea temutului interlop. Surse medicale au declarat că decesul interlopului ar fi fost cauzat de un infarct miocardic și că plăgile prin tăiere constatate pe corpul său NU i-ar fi pus viața în pericol. În plus, acesta ar fi consumat o substanță psihoactivă înainte de a fi ucis.
Va fi sau nu un plan de răzbunare?
Deși familia lui Florin Mototolea a declarat că nu există niciun plan de răzbunare și că Poliția Română trebuie să-și facă treaba sunt anumite semne de întrebare.
„Poliţia să îşi facă datoria faţă de noi, suntem cuminţi, poliţia e aici. Noi ne-am speriat, nu vrem să se facă ură de rasă la noi, că suntem romi. Să putem să stăm la priveghi, ne-a şocat câtă poliţie vine, că ne răzbunăm, niciodată. (…) E prea multă poliţie, Emi nu e de temut, a fost cuminte, nu îi plăceau discuţiile, uitaţi unde s-a ajuns.
Poliţia să îşi facă datoria, nu e niciun plan de răzbunare, nu ştim ce s-a întâmplat, nu ştim nimic”, a spus finul lui Emi Pian.
Se pare însă că imediat după ce a fost înjunghiat, interlopul i-ar fi strigat unuia dintre frații săi, care era de față, să-l răzbune și să-l omoare pe atacator. În acele momente, fratele liderului interlop a apucat un topor, însă nu a fost în stare să-i ia viața celui care înfipsese briceagul în fratele său.