Istoric, Turcia a susţinut procesele de extindere ale NATO. În plus, atunci când subiectul era NATO a apărat două principii de bază:  Extinderea NATO. Transformarea într-o structură mai eficientă. 

Pe de altă parte, nu trebuie uitat că NATO are nevoie de forţele armate turce moderne şi puternice. Iar acum, citind comentariile şi reacţiile ce urmează, nu rezistăm să nu spunem „NATO nu poate fi NATO numai pentru Turcia?”…

Ce spun ţările membre NATO care susţin terorismul

În primul rând presa străină face următoarele constatări privind Turcia, constatări bazate pe declaraţiile oficialilor de rang înalt:

Chiar dacă „Turcia caracterizează Suedia şi Finlanda drept ‘cuiburi de terorişti’, de fapt, în realitate, are propriile ei probleme, arată Hürriyet. 

Pericolele care înconjoară economia ţării lui Erdoğan nu lasă loc pentru niciun conflict durabil cu Occidentul.  Pentru a se lăuda în faţa spectatorilor săi că este un lider puternic, Erdoğan aduce des în actualitate crize de politică externă. 

Atunci când cere extrădarea numelor turceşti din opoziţie, Turcia nu se poate aştepta la concesii. Pentru că majoritatea numelor cărora Turcia le cere extrădarea au drept de azil în Suedia. Există temeri că în cazul în care sunt extrădaţi vor fi deferiţi justiţiei. Iar ca exemplu, cazul Osman Kavala. De asemenea, conform Suediei, nu pare posibilă extrădarea lor într-o ţară în care peste 300.000 de persoane, de la studenţi şi până la politicieni, sunt arestaţi. 

Şi mai sunt şi comentarii în care se susţine că adevăratul scop al Turciei este negocierea cu SUA. Adică, Turcia încearcă să folosească atuul NATO pentru a accelera acordul F-16. 

Sunt şi unii cu comentarii  dure: Precum „Turcia ar trebui exclusă din NATO sau Turciei ar trebui să i se impună sancţiuni”… Şi chiar unii analişti care propun ca la planificările şi exerciţiile NATO Turcia să fie reprezentată la cel mai scăzut nivel, iar la reuniunile NATO, Erdoğan să fie plasat în plan secund. 

Care sunt cererile justificate ale Turciei

NATO este o organizaţie care se bazează pe conceptul de alianţă. Turcia nu acceptă ca un aliat să susţină o organizaţie teroristă împotriva căreia luptă un alt aliat, nu consideră normal să-i acorde sprijin. 

Oricum politicile SUA faţă de YPG şi PYD (Unităţile de Apărare a Poporului, aripa militară a PYD/Partidul Uniunii Democratice, aripa siriană a PKK-n.trad) sunt groaznice şi este oare posibil ca la asta să se adauge încă două ţări în cadrul conceptului de „alianţă”?

Cerinţa Turciei este foarte simplă şi de înţeles: „Dacă suntem aliaţi sau vom deveni aliaţi, tăiaţi orice sprijin acordat organizaţiilor teroriste care sunt împotriva Turciei…”

Problema Ankarei este să-şi apere interesele şi inalienabilitatea.  Turcia doreşte paşi concreţi faţă de ceea ce se întâmplă spunând „Cuţitul a ajuns la os”.  Sancţiunile pe care un aliat le impune altui aliat, embargoul asupra armelor este inacceptabil.