Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a venit cu detalii în ceea ce privește facturile la energiei electrică și gaze naturale din această iarnă. Ce explicații a dat oficialul de la Energie?
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a transmis un mesaj în care dă asigurări românilor că nu trebuie să se îngrijoreze în privința facturilor la energie electrică și gaze naturale în această iarnă. Potrivit acestuia, prețurile la curent și gaze sunt plafonate, iar românii vor plăti cel mult cât au plătit până acum.
Românii nu trebuie să își facă griji la facturile la energie electrică și gaze
Într-un video postat pe rețelele de socializare, ministrul liberal a explicat că, potrivit legii, există un preț plafonat la energie electrică și gaze, oferind cifre concrete pentru a susține afirmațiile sale. Astfel, 5 milioane de gospodării din România plătesc lunar doar 35 de lei pentru energie electrică, iar la gaze, românii se bucură de al patrulea cel mai ieftin gaz din Uniunea Europeană.
Având în vedere complexitatea facturilor la energie, ministrul a recunoscut că există reguli europene care impun un anumit format al facturilor. Într-un efort de a simplifica informațiile pentru consumatori, Sebastian Burduja a postat un clip video explicativ pe pagina sa de Facebook, prezentând principalele date de pe o factură.
„Să începem cu factura la curent. Factura e complicată, mi-ați spus asta în sute de mesaje și întrebări. Am încercat să o simplificăm, dar sunt niște reguli europene care impun un anumit format. Așa că am făcut acest clip pentru a explica pe înțelesul tuturor principalele date dintr-o factură”, a scris ministrul Energiei pe pagina sa de Facebook.
Sebastian Burduja spune că facturile ar putea să scadă și mai mult în viitor
Pe de altă parte, ministrul Energiei a subliniat săptămâna aceasta că se fac eforturi pentru a reduce și mai mult costurile facturilor, iar românii ar putea plăti chiar mai puțin în viitor. Cu toate acestea, el a asigurat că plafoanele maxime rămân neschimbate și că obiectivul este ca toți consumatorii să plătească cel mult cât au plătit anterior.
„Noi încercăm să scădem şi mai tare facturile. Ar putea să plătească doar mai puţin, mai mult nu vor plăti. Plafoanele maxime rămân la fel”, a susţinut el.
Burduja a precizat că preţurile la energie electrică şi gaze naturale au scăzut, „dacă ne raportăm la aceeaşi perioada a anului sau la vârful crizei energetice, dar este o poză în timp şi o evoluţie dinamică”.
În ceea ce privește ajustările posibile ale Ordonanței 27/2022, care reglementează schema de plafonare a prețurilor, ministrul Burduja a menționat că acestea vor fi propuse în urma unei analize tehnice. Actuala schemă de compensare-plafonare este valabilă până în martie 2025, iar ministrul a subliniat că se lucrează pentru asigurarea stabilității și predictibilității în domeniul energetic.