În 2014, Florin Cîțu a primit din partea părinților săi mai multe donații. Atât el cât și fratele său, George Constantin au intrat în posesia unei case de 130 metri pătrați în comuna Golești, județul Vâlcea, a unui teren agricol tot în localitatea respectivă, dar și a unui teren forestier de 75 de hectare, amplasat pe raza comunei Voineasa.
La cinci ani distanță, în 2019, premierul și-a dat în judecată fratele, iar obiectul procesului deschis la Judecătoria Râmnicu Vâlcea era atunci ”plângere împotriva încheierii de carte funciară”. În final, cei doi s-au înțeles, iar dosarul în care premierul era ”reclamant” s-a închis.
Pe de altă parte, fratele lui Florin Cîțu se confruntă și cu alte probleme, cu băncile. Mai exact, în 2020, George Cîțu a reușit să câștige un proces în fața CEC.
În 2007, fratele premierului și soția lui au împrumutat de la banca de stat suma de 225.000 lei. Cei doi nu au fost mulțumiți de faptul că instituția financiară a adăugat dobânzi și comisioane care nu apăreau în contractul inițial. În acest context, George Cîțu a dat CEC în judecată acum câțiva ani, obținând în justiție, în toamna lui 2020, ca banca să îi returneze o sumă importantă.
Cine este cumnata premierului Florin Cîțu
Cumnata lui Florin Cîțu în schimb, Mihaela, soția lui George Cîțu ocupă o funcție impresionantă. Potrivit fanatik.ro, aceasta este inspector școlar în Râmnicu Vâlcea de peste zece ani. În ceea ce privește studiile, cumnata premierului a terminat Facultatea de Științe – specializarea sociologie, din cadrul Universității 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia (1999-2003), având și două mastere, la Universitatea București și la Babeș-Bolyai din Cluj. Premierul mai are și un nepot.
Mihaela Cîțu și-a început cariera în pedagogie la grădiniţa de la Fedeleşoiu. Totodată, cumnata premierului a lucrat la o grădiniță din Alba Iulia, devenind ulterior inspector și consilier școlar în județul Vâlcea. La un momentdat, aceasta declara că iubește copiii, dar și toate activitățile pe care le face cu aceștia.
”Eşti înconjurat de copii, fiinţe umane în starea cea mai pură, inocentă, sinceră. Te joci, cânţi, reciţi versuri, râzi cu ei şi ai satisfacţia că după cei 3-4 ani petrecuţi alături de tine omuleţii plângăcioşi, agăţaţi de mama în primele zile de grădiniţă, au personalitate… Ce poate fi mai frumos?”, declara Mihaela Cîțu.
Cumnata premierului mai spunea atunci că sunt și o serie de lucruri care nu i convin. Mai exact, Mihaela Cîțu și-ar fi dorit să poată ajuta copii și bătrâni aflați la nevoie, adăugând totodată că se declară dezamăgită de ”ipocrizia şi faptul ca românii şi-au pierdut curajul de a avea opinie”.
Mihaela Cîțu, cumnata premierului Florin Cîțu