Profilul psihologic al lui Gheorghe Dincă a fost analizat de doctorul în psihologie, Florian Gheorghe. Acesta consideră că Dincă a construit și spune o poveste.
Doctorul în psihologie, Florian Gheorghe, a analizat în exclusivitate la Antena 3 profilul psihologic al lui Gheorghe Dincă. După atâtea date strânse în această anchetă marea problemă rămâne corespondența între realitatea psihologică și cea juridică în acest caz.
„Personalitatea acestui individ e foarte complicată”, spune reputatul psiholog.
„Am văzut la televizor tot felul de experți care și-au dat cu părerea, încercând să caute un diagnostic care să exprime capacitatea lui de a face aceste fapte, să se lege de mediul lui de viață, de vârstă. S-au strâns atât de multe date, multe contradictorii, marea problemă e să poți face o corespondență între realitatea psihologică a acestui caz cu o realitate juridică și să poți încadra toate trăsăturile lui de personalitate într-o terminologie juridică din care să rezulte gradul de vinovăție, modul în care a operat, motivele care l-au împins, dacă a lucrat singur sau cu alții …dacă e doar un pion.
Va da mult de lucru la realizarea tuturor documentelor și la marele dosar care va fi înaintat în acest proces.
(…) Pentru el apare ca definitoriu un tipar al modului de a lucra. Premeditarea lui Dincă este evidentă”, a spus prof. Gheorghe.
Dr. Florian Gheorghe este de părere că Gheorghe Dincă a construit și spune o poveste.
„Nu este prea inteligent. Tot ce a făcut a fost în casă și aproape de casă. A încercat să scape de cadavre tot în apropierea casei, dacă așa a fost”.
În cadrul anchetei, Gheorghe Dincă ar fi recunoscut că a ucis-o pe Alexandra Măceşanu, de 15 ani, pe data de 25 iulie, în jurul orei 12.00, atunci când ar fi surprins-o cu telefonul în mână şi ulterior i-ar fi incinerat corpul, iar cu privire la cea de-a doua fată, Luiza Melencu, de 18 ani, procurorii au stabilit că există indicii că inculpatul a săvârşit acelaşi gen de infracţiuni.